Home Actualitate Poșta Română va distribui pensiile în ianuarie la fel ca în 2019

Poșta Română va distribui pensiile în ianuarie la fel ca în 2019

DISTRIBUIŢI

Compania Naţională Poşta Română informează că, în această lună, distribuirea pensiilor se va decala. Acest lucru se explică prin faptul că banii pentru drepturile sociale ajung în conturile Poştei Române, începând cu 7 ianuarie, aşa cum se întâmplă la fiecare început de an.
Într-o lună obişnuită, Poşta Română primeşte prima parte a banilor de pensii cu 3 zile înainte de prima zi lucrătoare a lunii în care pensiile sunt livrate. Ca la orice început de an, partenerii noştri de la Casa Naţională de Pensii Publice virează Poştei Române prima tranşă a banilor începând cu 7 ianuarie, întrucât are loc închiderea de an, când se trage linie închizându-se creditele bugetare. Transformarea acestora în cash şi distribuirea în genţile fiecărui factor poştal durează aproximativ 3 zile. Astfel, pensiile vor fi livrate începând cu 10 ianuarie, într-un interval de 10 zile.
„În ianuarie ne aflăm într-o situaţie specială, ca urmare a închiderii de an din instituţiile Statului. Acum, la început de an, lucrurile încep să se aşeze şi să fie alimentate de energia caracteristică acestei perioade. Poşta Română va lucra la capacitate maximă începând cu data de 6 ianuarie. Noi, Poşta Română, înţelegem nevoia pensionarilor de a avea pensia la timp în buzunar, fapt de care ne asigurăm lună de lună. Fiecare român trebuie să aibă încredere în această companie, fără să aplece urechea la fake-news-uri sau dezinformări premeditate”, a declarat Horia Grigorescu, Directorul General al Poştei Române.
La fel ca în 2019, pensiile vor fi livrate, şi anul acesta, în timp record, până pe 20 ianuarie, ca urmare a dedicării şi efortului susţinut al poştaşilor români. Parcursul pas cu pas al banilor de pensii poate fi urmărit mai uşor în infograficul ataşat.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.