Home Politic Salariile personalului din învăţământ vor fi majorate de două ori în acest...

Salariile personalului din învăţământ vor fi majorate de două ori în acest an

DISTRIBUIŢI

Cadrele didactice îşi vor primi salariile majorate începând cu data de 1 ianuarie a.c., în conformitate cu Legea 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Acest fapt a fost asigurat ferm de ministrul Educaţiei şi Cercetării, Monica Anisie, ca răspuns la anumite zvonuri vehiculate în ultimele zile, conform cărora bugetul de stat pentru acest an nu ar permite majorările salariale preconizate.

Este important de ştiut că PNL va respecta legile adoptate până acum de forul legislativ, inclusiv cele legate de creşterile salariale ale diferitelor categorii profesionale. Astfel, profesorii vor primi în acest an cele două majorări, începând cu 1 ianuarie şi, ulterior, de la 1 septembrie.

În mod foarte clar, aceşti bani au fost prevăzuţi în bugetul pentru 2020, şi nu există nicio posibilitate ca salariaţii din sistemul de învăţământ să nu îşi intre în drepturile conferite de lege.

PNL va respecta Legea salarizării personalului plătit din fonduri publice, astfel încât, pe cale de consecinţă, angajaţii din educaţie trebuie să fie liniştiţi, deoarece îşi vor primi în timp util creşterile de salarii.

Consider că este important ca, în perioada următoare, decidenţii politici să renunţe la scenarii de tip manipulator, şi la lansarea în spaţiul public a unor informaţii false, alarmiste, doar pentru a-şi face noi simpatii în rândul populaţiei, prin denaturarea adevărului. Cred că românii au acum nevoie de coeziune între formaţiunile politice de pe eşichierul parlamentar, pentru a ne concentra constructiv pe necesităţile urgente ale oamenilor.

Deputat PNL Bacău,
Elena HĂRĂTĂU

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.