Scandalurile privind proasta gestionare a Spitalului Universitar par că nu se mai opresc.
La sfârşitul lunii ianuarie un asistent din secţia de ortopedie a Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti, avertizor de integritate, sesiza mai multe nereguli în cadrul spitalului, printre care lipsa avizelor Comisiei Naţionale pentru Controlul Activităţilor Nucleare (CNCAN) pentru echipamentele radiologice mobile, precum şi lipsa permiselor medicilor ortopezi pentru a utiliza respectivele echipamente.
Astăzi directoarea Spitalului Universitar de Urgență, Adriana Nica, amanta lui Sorin Oprescu, a transmis un comunicat prin care îi arată cu degetul pe cei doi șefi de secție de la Ortopedie: Prof. Dr. Radu Radulescu și Prof. Dr. Cîrstoiu Cătălin acuzându-i că nu au informat-o:
„Astăzi, 10 februarie 2020, conducerea Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti nu a fost informată de niciunul dintre cei doi şefi ai secţiilor Ortopedie-Traumatologie că au fost amânate intervenţii chirurgicale şi că în programul operator erau pacienţi care necesitau intraoperator contol radiologic.
În cadrul Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti există Serviciul de Radiologie care funcţionează 24 de ore din 24, 7 zile din 7, astfel încât medicii de la Radiologie pot să-i ajute pe medicii de pe secţiile de Ortopedie-Traumatologie, acestea în condiţiile în care nici unul dintre medicii din cadrul secţiilor de Ortopedie-Traumatologie nu poate utiliza individual aparatura mobila cu radiaţii ionizante, deoarece nu are permis pentru practici cu radiaţii ionizante de nivel 2 eliberat de CNCAN.
În anul 2015 şi în anul 2016 Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti a plătit cursuri şi există ordine de plată emise către CNCAN pentru medicii care au activitate radiologică în timpul unei intervenţii chirurgicale. Medicii de pe secţiile de Ortopedie- Traumatologie au fost singurii care nu au mers să susţină examenul de la CNCAN.
Conducerea Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti face precizarea că încă de săptămâna trecută a trimis o adresă pe secţii prin care şeful de secţie trebuie să nominalizeze medicii care trebuie să meargă în perioada următoare la CNCAN să facă acest curs pentru a obţine permisul CNCAN de nivel 2.
Reamintim că încă de la deschiderea Blocului Operator Central şefilor de secţii li s-a cerut necesarul de care au nevoie pentru a putea lucra în BOC şi nici atunci şefii secţiilor de Ortopedie- Traumatologie nu au menţionat nimic despre faptul că medicii lor nu au permise pentru practici cu radiaţii ionizante de nivel 2 eliberat de CNCAN.
Până la momentul trimiterii comunicat, secţiile de Ortopedie-Traumatologie nu au transmis conducerii SUUB niciun program operator pentru ziua de mâine.
Conducerea Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti le reaminteşte pacienţilor că sănătatea dumnealor este prioritară şi luăm toate măsurile că intervenţiile chirurgicale şi întreaga activitatea medicală să se desfăşoare într-un ritm normal”.