Deputatul PNL Dumitru Oprea a solicitat Ministrului Sănătăţii informații privind deficitul de medici din România şi cum poate fi acoperit acesta, astfel încât toţi cetăţenii României să aibă acces la servicii medicale de calitate.
„Potrivit unei analize publicate recent de Federația Națională a Patronatelor Medicilor de Familie a reieșit dimensiunea dezastrului lăsat de PSD în domeniul sănătății: peste jumătate dintre localitățile din România (53%) nu au nici un medic de familie sau nu au suficienți medici, raportat la populația existentă.
Astfel, 328 de localități (comune) din România nu au nici un medic de familie, ceea ce înseamnă că 559.611 de locuitori, adică 2,52% din populația României, nu beneficiază de serviciile medicale de bază. Statistic, din 1.414 de localități (comune și orașe) lipsesc 2.187 de medici de familie”, a declarat parlamentarul PNL.
În acest context, deputatul Dumitru Oprea a cerut Ministrului Sănătăţii informaţii privind motivele pentru care nu a fost transpusă în practică Strategia pentru medicina de familie şi planul de resurse umane, dezvoltate în 2012 și în 2016.
Ministerul Sănătății este obligat să răspundă în 15 zile.
Daca in UE se puna baza pe MF si se acorda acesteia 12-14% din bugetul sanatatii, la noi putem spune ca se puna „acid” pt MF pt ca acesteia i se acorda cu mare greutate 6% din bugetul sanatatii. 🙁
Sa mai spun ca sistematic se taie din sporul de rural astfel incat nimeni nu mai este interesat sa faca medicina la tara? Sau ca pleaca mf-isti din rural si nu au cui sa predea cabinetul pt ca nici un mf-ist tanar nu mai vrea sa mearga la tara?
P.S. Nimeni nu poate obliga pe cineva sa mearga sa lucreze intr-un anume loc (prin Constitutie este interzisa munca fortata); daca vrei medic la tara motiveaza (pozitiv) tinerii ca sa mearga la tara.
Dl . prof. Oprea are perfectă dreptate . Intr – adevăr , în mediul rural , asistenta medicală primară de mai mulți ani , suferă ireversibil iar în unele zone lipsește totalmente , ceea ce mi se pare foarte grav . Dar nu guvernul PSD sau alt guvern , sunt vinovate pentru asta . Tinerii medici specialiști în medicină de familie , preferă să plece în alte țări comunitare , unde încă este mare nevoie de ei , unde condițiile de dezvoltare profesională și socială sunt net superioare , iar cei care au rămas, au făcut o a doua specialitate mai …urbană , pe care o practică în cabinete sau spitale private . Problema este greu de soluționat iar politic nu se poate face decât dictatorial ( ceea ce nu mai poate fi posibil ) . O soluție ar fi cu medici aduși / veniți din alte țări așa cum se întâmplă cu muncitorii dar și in acest caz , oferta trebuie sa fie atractivă , condiții optime de lucru , venit semnificativ …
Da PSD a lăsat un dezastru, e adevărat dar oare PNL ce va face!?