Home Actualitate Producătorii români de medicamente: s-a reluat importul de materii prime din China,...

Producătorii români de medicamente: s-a reluat importul de materii prime din China, avem suficient Paracetamol și Ibuprofen, nu sunt motive de îngrijorare

DISTRIBUIŢI

Având în vedere o serie de informaţii apărute în spaţiul public cu privire la iminenta dispariţie a unor medicamente uzuale cauzată de restricţii ale importului de materii prime din China şi India PRIMER – Patronatul Producătorilor Industriali de Medicamente din România – doreşte să facă următoarele precizări:

Livrările de materii prime (active pharmaceutical ingredient API) din China încep să reintre în normal. Exceptând o serie de fabrici mai mici, toate fabricile din zonele afectate (provinciile Hubei şi Zhejiang) au reînceput aprovizionarea către Uniunea Europeană, inclusiv România.

Unii producători din China au fost rechiziţionaţi de guvern pentru a fabrica medicamente care se adresează tratamentului simptomelor bolii COVID-19 (antibiotice, antivirale);

Transporturile continuă să se facă cu dificultate, sunt trimise cu prioritate transporturi către India, al doilea mare producător de API şi produse farmaceutice din lume. India semnalează deja întârzieri de livrări şi creşteri la costurile de materii prime;

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) şi Uniunea Europeană monitorizează o listă de 33 de substanţe prioritare – antibiotice, antidiabetice, antivirale şi antiepileptice – pentru a identifica potenţiale riscuri de aprovizionare şi a elabora planuri de continuitate de livrare din alte surse.

A apărut în spaţiul public o listă de materii prime care au fost restricţionate de la livrări de către producătorii de materii prime din India, printre care paracetamol, antibiotice, antivirale, antiparazitare, hormoni. Producătorii de medicamente din România nu se aprovizionează cu materii prime din India, astfel încât nu sunt semnalate discontinuităţi în producţie pentru aceste medicamente. În mod particular, în cazul paracetamolului şi al ibuprofenului, exista 4 fabrici în România care produc normal aceste preparate, existând stocuri de materii prime până în iulie-august.

În concluzie, nu există nici un motiv de îngrijorare cu privire la dispariţia unor medicamente din farmacii în perioada următoare şi, ca atare, PRIMER consideră ca fiind inutilă şi periculoasă crearea de către pacienţi de stocuri acasă; în situaţiile în care se constată lipsa unui medicament, pacientul poate întreba medicul sau farmacistul despre un înlocuitor – 90% din cele mai uzuale medicamente au înlocuitori.

PRIMER recomandă de asemenea prudenţă în achiziţionarea unor preparate cărora li se face reclamă pe internet sau social media şi despre care se spune că ‘tratează’ infecţia cu Coronavirus. După cum s-a mai menţionat, deocamdată nu există tratament sau vaccin împotriva infecţiei cu Coronavirus, astfel că în cel mai bun caz se poate vorbi despre o escrocherie.

PRIMER recomandă ca înainte de utilizarea oricărui preparat la care i se face o astfel de reclamă să fie întrebat medicul sau farmacistul.

1 COMENTARIU

  1. E normal ca un glob intreg sa depinda de substante active componente ale unor medicamente importante se din …China?Nu ar fi bine sa ne dezvoltam noi din nou industria farmaceutica, sa functioneze Institutul Cantacuzino?
    Detractorii ar spune nu.De ce?

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.