Home Actualitate A închis haotic mallurile din județ. Prefectul care ascultă de Băsescu nu...

A închis haotic mallurile din județ. Prefectul care ascultă de Băsescu nu de Orban

DISTRIBUIŢI

Prefectul județului Maramureș a fost pus în funcție pe 18 decembrie 2019 și după cum scria presa locală la numire „este un PMP-ist care ar fi fost eligibil și pentru standardele Partidului Comunist”. Deși în județul Maramureș există un singur caz de infectare cu coronavirus, într-un iureș nemaiîntâlnit în alt județ, ieri, Silviu Nicolae Ungur a semnat o hotărâre ( pe care o puteți vedea la finalul articolului) a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Maramureș prin care a închis mallurile din județ cu excepția „unităților care furnizează și vând produse alimentare și farmaciile”, punând o presiune inutilă pe umerii Guvernului după cum scrie chiar el în hotărâre: „în scopul sprijinirii agenților economici și a angajaților vor fi întreprinse demersuri către Guvern pentru obținerea de compensații financiare și stimulente economice, în conformitate cu prevederile legislației în vigoare”.

Deci individul închide afaceri care încă mergeau și nu își trimiseseră angajații în șomaj ca cele de vânzare de echipamente sportive, produse electronice, IT, parfumerii, librării, jucării și mută presiunea plății salariilor pe umerii Guvernului, care va suporta banii de șomaj tehnic. Comercianții sunt indignați și șocați că trebuie să-și trimită angajații acasă peste noapte.

Ungur pune astfel în practică indicațiile publice ale fostului președinte Traian Băsescu devenit între timp vedetă la România TV unde emite zilnic lecții de gestionare a acestei crize ca o veritabilă Mafalda.
Absolvent de turism la o particulară, Ungur a fost angajat până a devenit prefect la APIA Maramureș, timp de 14 ani, în funcția de consilier. Ajuns reprezentantul Guvernului în teritoriu, omul se simte atotputernic și închide el cu pixul lui afacerile din județ.

Vom reveni cu punctul de vedere al Guvernului.

1 COMENTARIU

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.