Home Actualitate Se închid mall-urile cu excepția vânzării produselor alimentare, veterinare, farmaceutice și a...

Se închid mall-urile cu excepția vânzării produselor alimentare, veterinare, farmaceutice și a curățătoriilor

DISTRIBUIŢI

Ministrul afacerilor interne, Ion Marcel Vela și secretarii de stat Bogdan Despescu și Raed Arafat susțin o declarație de presă la ora 21.00 la sediul MAI. Declarația de presă, programată pentru ora 19.00 și reprogramată pentru ora 20.00, va fi transmisă de TVR, existând posibilitatea ca celelalte televiziuni să preia semnalul. Declarația va fi transmisă și pe pagina de Facebook a Ministerului Afacerilor Interne.

Marcel Vela:
  • Suntem la a șasea zi de la decretarea stării de urgență. Nu avem răspândire comunitară extinsă. Până acum am reușit acest lucru
  • Acum se adaugă un alt set de decizii importante
  • Am emis mai multe ordine. Ordinul privind operaționalizarea conducerii poliției locale
  • Tot ce decidem prin ordine are scopul de a limita riscurile la care se expune populația
  • Toate aceste decizii sunt propuse cu specialiștii din Comitetul pentru situații de urgență și asumate la nivelul guvernului
  • Am desfășurat acțiuni în forță împotriva celor care au încercat să speculeze situația pentru a se îmbogăți. Nu e doar ilegal, e și cinic
  • Garantez cetățenilor că MAI, poliția și toți factorii responsabili sunt la datorie pentru a depista asemenea fapte
  • Vă prezint ordonanța militară nr 2 pentru prevenirea răspândirii coronavirusului
  • Art.1. – (1) Se suspendă temporar activitatea în cabinetele de medicină dentară.
    (2) Prin excepție, sunt permise intervențiile stomatologice de urgență.
    (3) Măsura se aplică începând cu data de 22 martie 2020, ora 22.00, ora României.Art. 2. – (1) Se suspendă temporar activitățile de comercializare cu amănuntul, a produselor și serviciilor, în centrele comerciale în care-și desfășoară activitatea mai mulți operatori economici, cu excepția vânzării produselor alimentare, veterinare sau farmaceutice și a serviciilor de curățătorie. E vorba de mall-uri.

    (2) Prin centru comercial se înțelege „structura de vânzare cu suprafața medie sau mare în care se desfășoară activități de comercializare cu amănuntul de produse, servicii de piaţă şi de alimentaţie publică, ce utilizează o infrastructură comună şi utilităţi adecvate”, astfel cum este reglementat în anexa la Legea nr. 296/2004 privind Codul consumului, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
    Măsura se aplică începând cu data de 22 martie 2020, ora 22.00

    Art. 3. – (1) Circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei se efectuează numai cu respectarea măsurilor generale de prevenire a răspândirii COVID-19 și evitarea formării oricărui grup de persoane. Prin formarea unui grup de persoane se înțelege alăturarea unui număr mai mare de 3 persoane care nu locuiesc împreună.

    Art. 4. – În intervalul orar 06.00 – 22.00, se recomandă ca circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei să se efectueze numai pentru următoarele motive:
    a) deplasarea în interes profesional, inclusiv deplasarea între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale, atunci când activitatea profesională este esențială și nu poate fi amânată sau desfășurată de la distanță;
    b) deplasarea pentru asigurarea de bunuri care acoperă necesitățile de bază ale persoanelor și animalelor de companie/domestice, precum și bunuri necesare desfășurării activității profesionale;
    c) deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță;
    d) deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/însoțirea copilului, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori deces al unui membru de familie;
    e) deplasări scurte, în apropierea locuinței/gospodăriei, legate de activitatea fizică individuală a oamenilor și nevoile animalelor de companie/domestice.

    Art. 5. – (1) În intervalul orar 22.00 – 06.00, circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei este permisă numai pentru motivele prevăzute la art. 4.

    Art. 6. – (1) Se interzice intrarea pe teritoriul României, prin punctele de trecere a frontierei de stat, a cetățenilor străini și apatrizilor, cu excepția situației în care aceștia tranzitează teritoriul României, pe culoare de tranzit, organizate prin înțelegeri cu statele vecine. Exact cum cetățenii români tranzitează acum Ungaria.

    (2) Prin excepție, este permisă intrarea pe teritoriul României a cetățenilor străini și apatrizilor care fac parte din următoarele categorii:
    a) sunt membri de familie ai cetățenilor români;
    b) sunt membri de familie ai cetățenilor altor state membre UE sau ale Spațiului Economic European ori ai Confederației Elvețiene, cu rezidență în România;
    c) sunt persoane care posedă o viză de lungă ședere, un permis de ședere sau un document echivalent permisului de ședere eliberat de autoritățile române potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România ulterioare, ori un document echivalent acestora emis de autoritățile altor state, potrivit dreptului Uniunii Europene;
    d) sunt persoane care se deplasează în interes profesional, dovedit prin viză, permis de ședere sau un alt document echivalent;
    e) este personal diplomatic sau consular, personal al organizațiilor internaționale, personal militar sau personal care poate asigura ajutor umanitar;
    f) sunt pasageri în tranzit, inclusiv cei repatriați ca urmare a acordării protecției consulare;
    g) sunt pasageri care călătoresc din motive imperative (medicale sau familiale);
    h) sunt persoane care au nevoie de protecție internațională sau din alte motive umanitare.

    (3) Măsura se aplică începând cu data de 22 martie 2020, ora 22.00, ora României.

    Art. 7. – (1) Persoanele izolate la domiciliu, ca măsură de prevenire a răspândirii COVID-19, care părăsesc locația în care acestea au fost plasate, fără aprobarea autorităților competente, sunt considerate persoane cu risc crescut de contagiozitate și sunt conduse de forțele de ordine publică și plasate în carantină instituționalizată, sub pază.

    (2) Persoanele carantinate, ca măsură de prevenire a răspândirii COVID-19, care părăsesc locația în care acestea au fost plasate, fără aprobarea autorităților competente, sunt carantinate pentru o nouă perioadă de 14 zile.

    (3) Măsurile dispuse potrivit alin.(1) și (2) nu exonerează persoanele de răspunderea contravențională sau penală.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.