Home Actualitate Spitalul Militar: Ciolacu are „Episod lipotimic recent – în observaţie etiologică, Hipocalcemie...

Spitalul Militar: Ciolacu are „Episod lipotimic recent – în observaţie etiologică, Hipocalcemie frustă”

DISTRIBUIŢI

”În conformitate cu prevederile Legii nr. 38/ 2018 pentru acordarea de servicii medicale unor categorii de persoane şi pentru completarea art. 2 din Legea nr. 406/2001 privind acordarea unor drepturi persoanelor care au avut calitatea de şef al statului român, domnul Marcel Ciolacu, Preşedintele Camerei Deputaţilor, s-a prezentat, în cursul acestei zile la Unitatea Primire Urgenţă a Spitalului Universitar de Urgenţă Militar Central “Dr. Carol Davila” pentru un episod lipotimic. Conform protocolului de diagnostic al unităţii noastre, s-au efectuat o serie de investigaţii clinice, paraclinice şi de laborator. Coroborând aceste date cu datele testelor imagistice, precum şi cu rezultatele consulturilor multidisciplinare realizate de către specialişti în medicină de urgenţă, ATI, neurologie şi cardiologie, a rezultat diagnosticul de: Episod lipotimic recent – în observaţie etiologică, Hipocalcemie frustă”, a transmis Spitalul Militar Central.

Medicii au precizat că pacientului i s-a recoltat şi testul COVID 19.

”Rezultatul testului rapid este negativ. Testul PCR este în lucru. Tratamentul urmat de pacient în unitatea noastră a constat în reechilibare hidro-electrolitică”, ase mai arată în comunicat.

Reprezentanţii Spitalului Militar au transmis că starea pacientului este stabilă, cu evoluţie favorabilă, fapt ce permite externarea acestuia cu recomandări medicale de continuare a investigaţiilor: ”tratament conform receptei, evitarea ortostatismului prelungit, a stărilor de suprasolicitare şi a stresului, regim alimentar şi hidratare corespunzătoare”.

Preşedintele interimar al PSD a ajuns la spital după ce i s-a făcut rău şi a leşinat la o conferinţă de presă.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.