În cadrul Ședinței Biroului Executiv National desfășurată sâmbătă la Poiana Brașov, Partidul Ecologist Român a lansat Pactul National pentru Ecologie.
Un Pact Național pentru Ecologie reprezintă o oportunitate de a răspunde în mod pozitiv aspirațiilor pentru o viață mai buna și, în același timp, necesită o abordare colectivă care să implice autoritățile publice de la toate nivelurile de guvernanță (inclusiv orașe și comune), reprezentanții sectorului privat și ai organizațiilor neguvernamentale, reprezentanții mediului academic și cetățenii. Participarea activă a cetățenilor și încrederea acestora sunt de o importanță capitală pentru ca politicile să funcționeze și să fie acceptate.
Criza corona-virusului a scos în evidență vulnerabilitățile societății, arătându-ne cât de importantă este restabilirea echilibrului între activitatea umană și mediul înconjurător.
În centrul preocupărilor Partidului Ecologist Român, care se circumscriu respectului pentru natură, se găsește necesitatea elaborării unei noi strategii pentru protejarea sănătății și bunăstării poporului și pentru creșterea competitivității economice a României.
Pactul National pentru Ecologie trebuie să pună oamenii pe primul plan, urmărind să protejeze sănătatea și bunăstarea populației in contextul protejării, conservării și consolidării capitalului natural al României.
Pactul Național pentru Ecologie va trasa o nouă strategie de creștere durabilă, menită să stimuleze economia, să îmbunătățească calitatea vieții oamenilor și să asigure protejarea naturii luând în considerare:
1. (a) eficiența și rentabilitatea economică;
2. (b) competitivitatea economiei;
3. (c) cele mai bune tehnologii disponibile;
4. (d) eficiența energetică;
5. (e) necesitățile și oportunitățile în materie de investiții;
Partidul Ecologist Român invită toți cetățenii și toate părțile interesate să participe la realizarea unui Pact Național pentru Ecologie, să se angajeze într-o dezbatere amplă, care să conducă la identificarea celor mai bune soluții pentru îmbunătățirea calității vieții atât pentru generațiile de azi, cât și pentru cele de mâine, și să pună bazele unui mediu economic modern, într-o economie competitivă și eficientă din punctul de vedere al utilizării resurselor. Instituțiile de învățământ, universitățile și Academia Română, sunt cele mai în măsură să faciliteze dialogul cu întreaga comunitate și cu mediul de afaceri, pentru stimularea schimbării mentalității societății, absolut necesară pentru o dezvoltare sustenabilă și ecologică.
Buna!
Felicitari pentru initiativa.
Putem sa colaboram ?
Daca DA, astept semnalul pe [email protected].
Gata.
Tudor Neda-Cojocaru