În intervalele scurte de timp dintre două emisiuni televizate unde bate apa-n piuă cu aceleași platitudini despre sistemul sanitar dar fără să facă nimic concret, Ministrul Sănătății Nelu Tătaru a dispus un control în minister, nu ca să eficientizeze activitatea, ci pentru ca să i se explice de ce a semnat el ordinul de numire a lui Victor Costache în funcția de consilier onorific al ministrului, în data de 27 martie 2020.
Conform site-ului Ministerului Sănătății așa cum apărea în data de 2 aprilie, Victor Costache figura în echipa numită „Cabinet ministru” în poziția de consilier onorific, numirea sa făcându-se prin Ordinul ministrului Tătaru nr. 303/27,03,2020, act nepublicat în Monitorul Oficial, la fel ca alte câteva sute de ordine semnate de Tătaru și conform legii, neintrate în vigoare.
Pentru a afla cum a ajuns el să-l numească pe Costache în funcția de consilier onorific, Tătaru a dispus un control care recent a descoperit că la Biroul Încadrări Personal s-a dat o dispoziție verbală în acest sens, iar funcționarul public aflat la serviciu în data de 27.03.2020 a întocmit ordinul de numire. „Conform pașaportului de avizare aflat pe verso-ul ordinului, se poate vedea că acesta poartă toate vizele aferente inclusiv aprobarea ministrului Sănătății. Rezoluția ministrului Sănătății este dată implicit de semnarea, ștampilarea și înregistrarea ordinului mai sus menționat, aceasta având putere juridică” se consemnează în Nota de Control întocmită.
Cu toate că ordinul poartă semnătura ministrului, Comisia de Control constată că independent de referatul 5/27.03.2020 care este aprobat de ministru și care a stat la baza întocmirii Ordinului 303/27.03.2020 „se impunea ca Biroul Încadrări Personal să se asigure de existența unei instrucțiuni concrete dispusă de ministrul Sănătății, anterioare elaborării documentelor, care să fie în concordanță cu prevederile legale în vigoare.”
Concluzia Comisiei de Control este umilitoare pentru ministrul Sănătății: cu alte cuvinte, Tătaru poate semna acte și fără să știe sau să înțeleagă ce semnează, iar funcționarii ministeriali ar trebui să se comporte ca niște notari și să se asigure non-stop că actul respectiv este voința ministrului.
Funcționarii din Ministerul Sănătății râd pe la colțuri și spun că, de acum încolo, pentru orice act vor face coadă la biroul ministrului pentru a se asigura că Tătaru înțelege ce semnează.
Surse bine informate ne-au relatat că nota i-a fost transmisă neoficial și fostului ministru Costache care s-a amuzat și el copios de grotescul situației generate de Tătaru.
Sa intelegem ca Nelutu’ Apendicita, semneaza fara sa stie ce semneaza, iar apoi face anchete ca sa afle cine i-a pus pixul in mana si l-a legat la ochi.
Nuuuu!A semnat EDITAT in locul lui:))