Niculae Bădălău a fost condamnat în tinerețe pentru furt de cereale după cum a dezvăluit ziarul Curentul încă din anul 2004, vezi AICI dar asta nu l-a împiedicat să ajungă ministru în guvernul PSD și de astăzi la Curtea de Conturi.
Parlamentul a numit astăzi noi membri în Colegiul director al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării şi la Curtea de Conturi, iar USR a propus doi oameni profesionişti şi integri, cu experienţă şi realizări în domeniu. Spre deosebire de celelalte partide, USR nu a nominalizat pentru cele două instituţii politruci, ci a organizat concurs public de CV-uri.
„USR şi-a ţinut, şi de data aceasta, promisiunea de a nu nominaliza pentru funcţii în diferite instituţii ale statului decât oameni competenţi, buni profesionişti şi integri, oameni cu CV-uri solide, desemnaţi nu prin înţelegeri netransparente, ci în urma unui riguros proces de selecţie. Noi nu propunem socri, fini, soţi sau tot felul de cărători de genţi, ci deschidem concursuri de CV-uri pentru profesioniştii din domeniu. Este ceea ce ar trebui să facă şi celelalte partide, pentru că altfel ar arăta România dacă nu am mai avea instituţiile statului umplute până la refuz cu clientela politică”, declară Cătălin Drulă, liderul deputaţilor USR.
Adrian Popa, propus de USR pentru funcţia de consilier de conturi, este consultant financiar cu o experienţă de peste 14 ani în segmentul de banking pentru IMM-uri. Este licenţiat al Academiei de Studii Economice, absolvent al programului CFA al CFA Institute din SUA şi al programului Harvard Manage Mentor, iar în 2019 a fondat o firmă de consultanţă financiară şi de business pentru companii.
La audierile din Comisiile reunite de buget-finanţe ale Parlamentului, a obţinut 31 de voturi „pentru” din cele 32 exprimate. Nominalizarea domnului Adrian Popa pentru funcţia de consilier de conturi a fost făcută ţinând cont de rolul deosebit de important pe care îl are Curtea de Conturi în tot ceea ce înseamnă achiziţiile şi contractele publice.
Cătălina Olteanu, propusă de USR pentru Colegiul director al CNCD, are o experienţă de peste 8 ani în domeniul apărării drepturilor omului şi combaterii discriminării. Licenţiată a Facultăţii de Limbi şi Literaturi Străine, absolventă de masterat la Universitatea Bucureşti şi a mai multor cursuri de formare, este coordonatorul programului „Ce vrei să te faci când vei fi mare?”, iniţiat de Agenţia de Dezvoltare Comunitară „Împreună” cu Reprezentanţa UNICEF în România, şi facilitator educaţional INSCHOOL.
Crezând în puterea pe care educaţia o are în schimbarea perspectivei vieţii, Cătălina Olteanu dezvoltă, prin proiectele sale educaţionale, instrumente pentru promovarea toleranţei şi interculturalităţii în rândul studenţilor romi şi non-romi şi va urmări, din noua sa postură, aplicarea principiilor şi valorilor Uniunii Europene, a jurisprudenţei CJUE, CEDO şi ale altor instanţe internaţionale în domeniul combaterii discriminării.
Un hot sa ajunga la Curtea de Conturi a Romaniei!!!!!!!! RUSINE PSD RUSINE CIOLACU !!!!!!!!!!!!!!!!!!!
și pe lângă el ( Bădălău), au ajuns să fie consilieri de conturi la Curtea de Conturi a României și foarte mulți incompetenți și incompatibili..