DISTRIBUIŢI

Joi la ora 17, o ambulanță a fost chemată la Primărie, iar personalul medical a urcat la etajul 1 unde Gabriela Firea are biroul. Firea a fost consultată și s-a stabilit că nu are nimic. Pe surse, presa a aflat că a avut o stare de rău cauzată de căldura de afară și pentru că nu a mâncat nimic toată ziua. Ca orice doamnă care se respectă, probabil că și Gabriela Firea, odată cu înaintarea în vârstă, trebuie să se abțină de la mâncare pentru a nu se îngrășa, politiciana nemaifiind la prima tinerețe.
Ziarul Cancan a relatat că după ce a fost consultată de personalul medical de pe ambulanță, Gabriela Firea a ieșit din sediu, a urcat grăbită în mașina primăriei și a plecat spre spitalul Cantacuzino. Pe drum Firea a oprit mașina la o farmacie, de unde șoferul i-a cumpărat niște medicamente.

Surse bine informate ne-au declarat că totul a fost un joc disperat al lui Firea și că vizita de la Cantacuzino nu are legătură cu răul de la căldură, ci cu faptul că echipa de inspectori ai Curții de Conturi au găsit nereguli în timpul controlului efectuat săptămâna trecută la Spitalul Cantacuzino și Firea s-a dus să verifice dacă ea este expusă în vreun fel. Firea nu vorbește la telefon chestiunile delicate, aceasta fiind consiliată contrainformativ de fostul șef de la Doi și-un sfert, generalul Virgil Ardelean mai cunoscut sub porecla Vulpea.
În data de 16 decembrie 2019 am întrebat Biroul de Presă din Primăria Capitalei „în ce calitate o vizitează frecvent dl. Virgil Ardelean pe dna Gabriela Firea la Primăria Capitalei” dar nu am primit vreodată răspuns la această întrebare.

Acum tot jocul făcut de Firea, spun sursele noastre, are legătură cu dosarul penal deschis în urma plângerii depuse pe numele Gabrielei Firea, în cazul achizițiilor făcute la Spitalul de Copii Gomoiu, de unul dintre consilierii generali ai USR, Ana Ciceală. Firea e acuzată de abuz în serviciu, pe motiv că nu ar fi sesizat DNA, deși știa de neregulile de la spital și urmează să fie audiată.

„Sesizarea detaliază circumstanțele în care Gabriela Firea și aparatul administrativ au ezitat să pună la dispoziția consilierilor municipali informațiile de interes public din Raportul întocmit de Corpul de Control în urma verificărilor de la Spitalul Gomoiu. Deși cunoștea situația, raportul și recomandările Corpului de Control, Gabriela Firea și aparatul administrativ nu și-au îndeplinit obligațiile legale și din fișa postului.”, a explicat consilierul USR, pe pagina sa de Facebook în noiembrie 2019.

Firea a imaginat azi un scenariu în care încă din timpul dimineții a prezentat un clip pe pagina sa de Facebook despre cum a deblocat ea lucrările de la Spitalul Gomoiu și a finalizat investiția de 50 milioane de euro. Însă fostul director juridic al Administrației Spitalelor și Serviciilor Medicale București, fosta judecătoare Lavinia Coțofană, a estimat într-un interviu acordat ziarului Libertatea că s-au furat 15-20 de milioane de euro prin fraudele comise la Spitalul Gomoiu.
Să se fraudeze 40% din valoarea contractului și tu care aveai obligații legale să iei măsuri și să nu le iei, e destul de grav.
Așa că mai pe seară Firea a încercat și mica stratagemă cu ambulanța dar care nu prea i-a ieșit. Vă dați seama dacă o lua cu targa pe țoapă din Primărie ce jelanie era? Cum și-ar fi rupt fanii hainele de pe ei de cât muncește primărița lor? Nu ca intelectualul ăsta de Nicușor Dan care mai mult gândește! Ni-no, ni-no!

Foto: CanCan.ro

3 ARII

  1. Generalul Virgil Ardelean, Vulpea, este rudă cu Dacian Cioloș. Unchi sau văr. De unde trageți concluzia că o sfătuiește sau o informează pe Firea? Este imposibil acest scenariu. Mai degrabă negociază politic niște posturi deoarece Firea este intr-o situație nesigură acum.
    Eu zic să mai căutați surse de informare certe, fără să vă lansați în presupuneri de senzație.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.