Home Sport Ea e ”diriga” din naționala de rugby a României!

Ea e ”diriga” din naționala de rugby a României!

DISTRIBUIŢI

Emilia Vizitiu, căpitanul selecționatei de rugby 7 a țării noastre, este în paralel antrenor la Agronomia, dar și profesor de sport și diriginte la o școală din București.

Naționala de rugby 7 a României s-a calificat anul trecut în  Grand Prix Series, acolo unde-și va măsura forțele cu cele mai tari echipe de pe continent. De ani buni, căpitanul fetelor noastre este Emilia Vizitiu (30 de ani), fata care s-a apucat de rugby mințindu-și părinții că face handbal de performanță.

” Este un sport pentru femei, pentru că este o altă variantă a rugby-ului. La vârsta la care am început nu prea știam ce fac, important era că alerg și că mă joc cu o minge. La 12 ani începusem cu handbalul, fetele făceau handbal, băieții rugby și la un moment dat m-am plictisit și mă duceam pe teren cu băieții. Părinții nu au vrut să mă lase, mi- au zis, uită-te la tine cu arăți, rugby îți trebuie? I-am mințit o perioadă și le-am spus că merg la antrenament la handbal, dar eu mă duceam la rugby. Acum părinții sunt mândrii de mine, au emoții, mama a venit o dată la un meci și a trăit intens tot meciul, cu mâinile la ochi” – Emilia Vizitiu, căpitanul naționalei de rugby7 a României.

”Nu m-am gândit că voi ajunge atât de sus”

România face parte din grupul select al celor mai puternice naționale de rugby 7. Fetele noastre au reușit anul trecut calificarea în Grand Prix Series și abia așteaptă confruntarea cu adversarele.

Căpitanul naționalei noastre recunoaște că ea și colegele nu se mulțumesc doar cu prezența în Grand Prix și mărturisește că nu-și imagina că va avea o asemenea ascensiune sportivă.

”M-au călit meciurile cu băieții, până în clasa a 12a erau antrenamentele comune. Am încasat lovituri…dar a fost un avantaj pentru mine atunci când am dat de adversare mai zdravene mi-a fost ok, nu mi-a fost frică. Nu m-am gândit niciodată că voi ajunge atât de departe. Mai vreau să joc 2-3 ani, mai ales acum că am promovat și ne vom confrunta cu cele mai tari echipe, nu am de gând să renunț” – Emilia Vizitiu, căpitanul naționalei de rugby7 a României.

Face ședințe cu părinții scurte

Emilia are o viață extrem de agitată, pentru că face la intensitate maximă mai multe lucruri: continuă să joace rugby, este antrenor pentru fetele de la echipa Agronomia, dar este și cadru didactic la o școală din Capitală.

Inevitabil, elevii au fost curioși despre pățaniile profesoarei pe terenul de rugby.

”Sunt diriginte la clasa a șaptea. Copiii mei au fost cei mai curioși, mă întreabă cum mă trântesc prin iarbă, dacă mă lovesc. Ședințele cu părinții sunt foarte scurte și la obiect, nu-mi permit să-i țin mult pe părinți. Dacă intervine ceva, trebuie să merg la antrenament sau au un meci, și nu mai pot să mă întâlnesc cu ei, sunt foarte înțelegători și le mulțumesc pentru treaba asta” – Emilia Vizitiu, căpitanul naționalei de rugby7 a României.

Sperie bărbații de lângă ea!

Emilia Vizitiu mărturisește că bărbații care vin în contact cu ea se tem atunci când află că face rugby. Asta cu toate că este scundă, slăbuță și finuță.

” Au fost unele reacții ok, de apreciere,  din partea băieților, dar și unele răutăcioase, însoțite de o privire ciudată. Este foarte greu să creadă că fac rugby uitându-se la cum arăt” – Emilia Vizitiu, căpitanul naționalei de rugby7 a României.

Poartă tocuri și fuste scurte la școală

Pentru că mai mereu este îmbrăcată sport, Emilia se bucură din plin de zilele fără antrenamente și atunci își schimbă radical look-ul.

” Mă mai duc la școală îmbrăcată elegant pentru că mă satur de adidași, dar dacă am de alergat de colo-colo, port sfinții adidași. Dar îmi plac tocurile, fustele, hainele elegante” – Emilia Vizitiu, căpitanul naționalei de rugby7 a României.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.