Procuroarea SS Adina Florea a reușit pentru o scurtă perioadă să obțină arestarea preventivă a fostului procuror Mircea Negulescu acuzându-l de 31 de infracțiuni însă judecătorii Înaltei Curți l-au pus astăzi doar sub control judiciar pe fostul magistrat. Decizia este definitivă.
Oamenii lui Sebastian Ghiță din mass-media îi cântau deja prohodul fostului procuror dar se pare că acesta stăpânește atât de bine procedura penală încât a reușit să obțină eliberarea înainte de expirarea termenulu de 30 de zile pentru care fusese arestat.
iată minuta:
Admite contestația formulată de inculpatul Negulescu Mircea împotriva încheierii nr. 289 din data de 4 august 2020, pronunțată de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţia penală în dosarul nr. 2032/1/2020. Desfiinţează încheierea atacată şi rejudecând: În baza art. 242 alin. 2 Cod procedură penală raportat la art. 215 din Codul de procedură penală, înlocuieşte măsura arestării preventive luată faţă de inculpatul Negulescu Mircea prin încheierea nr. 24/C din 23 iulie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia penală în dosarul nr. 1867/1/2020, cu măsura controlului pe o perioadă de 60 de zile, începând cu data de 13 august 2020 până la data de 11 octombrie 2020, inclusiv. În temeiul art.215 alin.1 şi alin.2 lit.a şi d Cod procedură penală, pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul trebuie să respecte următoarele obligaţii: – să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de drepturi şi libertăţi, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat; – să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei; – să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat; – să nu depăşească limita teritorială a României fixată de organul judiciar, decât cu încuviinţarea prealabilă a acestuia; – să nu se apropie de inculpaţii Savu Alfred Virgil şi Iordache Mihai Iuliano, de persoanele vătămate Savu Daniel, Ponta Victor Viorel, Ghiţă Sebastian-Aurelian, Chirilă Sorin Adrian, Iordăchescu Ionuţ Alexandru şi de martorii Stroie Cecilia Cristina, Bănică Monica Gabriela, Cosma Vlad Alexandru, Păvăleanu Marcel Cristian, Alexe Răzvan, Biziniche Gheorghe, Stoica Vlad Ştefan şi Cosma Mircea şi să nu comunice cu aceştia direct sau indirect, pe nicio cale.
În temeiul art. 215 alin. 3 şi 7 Cod procedură penală, atrage atenţia inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive. Dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului Negulescu Mircea de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 2/U emis la data de 23 iulie 2020 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţie penală, dacă nu este arestat sau reţinut în altă cauză. În temeiul art. 215 alin. 4 Cod procedură penală, desemnează ca organ de supraveghere a respectării obligaţiilor impuse inculpatului Negulescu Mircea pe durata controlului judiciar Poliţia municipiului Ploieşti. Dispune emiterea adreselor prevăzute de art.215 alin.5 Cod procedură penală. Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea contestaţiei rămân în sarcina statului. Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul – inculpat, în cuantum de 313 lei, se plătește din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în cameră de consiliu, astăzi, 13 august 2020.
Oriunde te uiti pe net despre personajele GHITA&Friends din Ploiesti scrie clar MAFIOTI POLITICI proveniti din ILIESCU-FSN.Oare ce trebuie sa se mai intample ca sa scapam de capusele astea care de 30de ani sug sangele oamenilor?Portocala e abuziv,Kovesi e rea,toata lumea trebuie sa se dea la o parte ca sa treaca mafiotii?Astia care nu vedeti padurea din cauza copacilor inseamna ca 30de ani ati trait in eprubeta NU IN LUMEA REALA.Poate vreti sa aveti in loc de parlament un fel de mafie si interlopi iar in loc de presedinte pe Guta si Salam,ca sa fie totul „KUSHER si POLITICAL CORECT”…Nu discriminati tiganii,nu jigniti interlopii si prefaceti-va ca Romania nu mai exista ca sa nu deveniti „Persoana Incomoda” pentru SRI.Aici totul e bine ca asa a hotarat SOROS.Cine nu e cu noi e dusmanul poporului…vezi „avocatul poporului” alta sluga a mafiei