Home Social Poșta Română a fost amendată pentru nerespectarea timpilor de furnizare a corespondenței

Poșta Română a fost amendată pentru nerespectarea timpilor de furnizare a corespondenței

DISTRIBUIŢI

“În cadrul unei acțiuni de control desfășurate la CNPR, am verificat respectarea de către companie a obiectivelor de calitate pentru anul 2019, prevăzute în legislația din domeniul serviciului poștal universal. Pentru că CNPR nu a  îndeplinit cerințele minime de calitate impuse de reglementările în vigoare, neasigurând livrarea la timp a trimiterilor interne de corespondență prioritară, am aplicat o amendă în cuantum total de 35.000 lei” , a declarat Cristin Popa, director executiv al ANCOM.

Obligații CNPR

În calitatea sa de furnizor de serviciu universal în domeniul serviciilor poştale din România desemnat prin Decizia preşedintelui ANCOM nr. 1158/2013 ca furnizor de serviciu universal în domeniul serviciilor poştale din România, pentru perioada 1 ianuarie 2014 – 31 decembrie 2019, Compania Naţională Poşta Română (CNPR) avea obligația de a respecta o serie de cerințele minime de calitate impuse de ANCOM pentru trimiterile de corespondență interne din cea mai rapidă categorie standard din sfera serviciului universal, printre care:

–       livrarea trimiterilor interne de corespondență prioritară în cel mult două zile lucrătoare de la data depunerii, în procent de minim 85%;

–       livrarea trimiterilor interne de corespondență prioritară în cel mult patru zile lucrătoare de la data depunerii, în procent de minim 97%.

Controlul ANCOM

În urma acțiunii de control efectuate în luna iulie, reprezentanții Autorității  au constatat că, pe parcursul anului 2019, CNPR nu a respectat cerințele minime de calitate impuse.

Astfel, CNPR a asigurat livrarea la destinatari a doar 51.80% din totalul trimiterilor interne de  corespondență prioritară în cel mult două zile lucrătoare de la data depunerii (în loc de minim 85%, așa cum prevede obligația legală impusă de ANCOM), respectiv doar 78% din totalul trimiterilor interne de corespondență prioritară în cel mult patru zile lucrătoare, în loc de minim 97%, așa cum prevede obligația legală impusă de ANCOM.

Serviciul universal în domeniul serviciilor poştale

În continuare, pentru perioada 1 ianuarie 2020 – 31 decembrie 2024, Compania Naţională Poşta Română a fost desemnată prin Decizia preşedintelui ANCOM nr. 1363/2019 ca furnizor de serviciu universal în domeniul serviciilor poştale din România. Conform prevederilor deciziei, CNPR are obligaţia să presteze pe întreg teritoriul României, la tarife accesibile şi la anumite standarde de calitate, o serie de servicii poştale – enumerate pe pagina de internet ANCOM, aici.

1 COMENTARIU

  1. Ar fi foarte bine ca Ancom sa analizeze cu simt de raspundere modul de livrare a corespondentei de catre firma sustriacz PINK POST.Aceasta firma intarzie livrarea facturilor de uyilitati de exemplu, ceea cd duce la majorari si penalitati platite de cetateni, deoarece aceasta firma livreaza corespondenta cu foarte mari intarzieri sau chiar deloc.Gasesti lz cate o scara de bloc teanc de plicuri lasate gramada, desi trebuiau distribuite.Ancom, verifica aceasta firma.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.