Home Actualitate Iresponsabilii Ciolacu, Firea& Co au decis că cei care se autoizolează fără...

Iresponsabilii Ciolacu, Firea& Co au decis că cei care se autoizolează fără o decizie a DSP trebuie pedepsiți

DISTRIBUIŢI

Conducerea Partidului Social Democrat pare hotărâtă să distrugă PSD. Ceea ce nu au reușit sutele de mii de demonstranți anticmuniști în ultimii 30 de ani, vor face Ciolacu, Firea, Grindeanu și Stănescu. Cazul deputatului Adrian Tudor arată că ireponsabilii lideri ai PSD consideră că un cetățean român care crede că a intrat în contact cu o persoană pozitivă nu are obligația de a se izola la domiciliu fără o decizie a DSP în acest sens.

Senatoarea Roxana Paţurcă şi deputaţii Adrian Todor, Cătălin Rădulescu şi Dan Ciocan au fost excluşi, marţi, din PSD pentru că au lipsit de la şedinţa de plen comun a Parlamentului în care trebuia să se dezbată şi să se voteze moţiunea de cenzură. Carmen Dan nu a fost exclusă, fiind o situație mai specială. Decizia excluderii celor patru a fost luată în şedinţa Consiliului Politic Naţional al PSD.

„Prima decizie a Consiliului Politic Naţional a fost de excludere a patru din cei cinci parlamentari care au lipsit ieri (n.r. – luni) la moţiunea de cenzură. Este vorba de domnul deputat Dan Ciocan, domnul Cătălin Rădulescu, domnul Adrian Todor şi doamna Roxana Paţurcă. Aceştia patru au fost excluşi, au fost confirmate deciziile de excludere din partid făcute de organizaţiile judeţene”, a declarat liderul deputaţilor social-democraţi, Alfred Simonis, la sediul central al PSD.

„În privinţa doamnei Carmen Dan s-a luat decizia să se facă o evaluare mai amplă a situaţiei dânsei, pentru că pare că există o situaţie medicală complicată şi probabil că în zilele următoare se va lua decizia şi în privinţa ei. Dacă acele documente se confirmă e posibil să nu se întâmple excluderea, în cazul în care aceste documente nu vor confirma versiunea doamnei Carmen Dan va fi şi dânsa exclusă din partid”, a precizat acesta.

El a adăugat că Adrian Todor are o decizie de izolare de la DSP pe numele de Adrian Tudor.

„Domnul Todor are o decizie a DSP pe numele de Tudor Adrian, nu Todor Adrian. Din punctul meu de vedere, ca jurist, nu avea nicio obligaţie juridică să respecte o decizie care nu îi era adresată dânsului. Ori că au greşit cei de la DSP, ori că s-a făcut această greşeală intenţionat, nu ştiu care este motivul. Colegii mei din Consiliul Politic Naţional au luat decizia de excludere a domnului Todor”, a afirmat Simonis.

Acesta a mai spus că deputatul Cătălin Rădulescu s-a speriat prea tare de o bronşită.

„Domnului Rădulescu îi place să se erijeze într-un bărbat politic. S-a speriat prea tare, din punctul meu de vedere, de o bronşită şi de aici până la a trăi pericolul de deces, pe care îl tot clamează pe televizoare, e o distanţă totuşi mare. Haideţi că nu suntem copii mici, unii dintre noi, deşi tineri, suntem totuşi maturi din punct de vedere politic şi înţelegem atunci când se întâmplă o astfel de fentă”, a mai spus Alfred Simonis.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.