Jurista Carmen Grozavu este inspector de specialitate în gospodărirea apelor la Administrația Bazinală de Apă Someș-Tisa (ABAST) – Apele Române, cu sediul în Cluj Napoca. În luna martie a acestui an, Grozavu (foto stânga) a avut nenorocul să fie desemnată din partea Sindicatului Liber Someș ca observator privind modul de desfășurare a concursului pentru postul de Șef Serviciu Inspecția Bazinală de Apă Someș-Tisa.
Postul era ocupat interimar din 18 martie de Avram Valentin (foto dreapta), numit politic, fără vreun concurs sau examen, mama sa fiind șef serviciu juridic în cadrul ABA Mureș unde a lucrat și Ervin Molnar, actualul director general al ANAR-Apele Române și președinte PNL Mureș.
La concurs s-au înscris trei persoane și au fost admise doar două. Avram nu s-a înscris. La proba scrisă s-a prezentat doar Rus Florina Ioana, inspectoare cu 18 ani vechime în domeniul gospodăririi apelor care obține 95 de puncte din 100. Imediat, văzându-se în pericolul ca pe funcția sa de șef să vină o persoană prin concurs, Avram Valentin depune o contestație prin care cere suspendarea/anularea concursului deși conform HG 286/2011 doar candidații nemulțumiți pot face acest lucru, el nefiind candidat.
Deși Avram contestase concursul în baza unui articol din HG 286/2011 care era modificat din 2014 și nici nu fusese candidat, Relu Adam, eminența cenușie din ANAR-Apele Române, Directorul de Resurse Umane, menținut și de PNL în funcție, admite, ca președinte al Comisiei de Soluționare a Contestațiilor, contestația habarnistului Avram. Am relatat pe larg despre acest concurs în ediția CURENTUL din 7 mai 2020. Click AICI.
Ilegalitățile din concurs sunt sesizate de jurista Carmen Grozavu care, în loc să închidă ochii așa cum își doreau politrucii din conducere, face o informare către Sindicatul Liber Someș, care ajunge și ministrul Costel Alexe. Informarea sa este prezentată de Gazeta de Cluj în ediția sa din 8 mai 2020.
Băiat de bani gata și plantat bine de mami în funcție, Avram vrea răzbunare dar care e greu de obținut legal. Din mai și până în august, Avram a încercat să-i facă cercetări disciplinare lui Grozavu pe diferite motive dar n-a găsit suportul necesar la Juridic.
Însă James Dean din ABAST așteaptă la cotitură și la sfârșitul lunii august când ANAR-Apele Române trimite o întrebare tuturor ABA din țară dacă poate cineva detașa un inspector la Galați (din subordinea cumătrului penal al ministrului Alexe), o propune rapid, pentru un an, pe Carmen Grozavu, spunând în instituție că aceasta cu siguranță va demisiona.
Încântat, ANAR-ul dirijat de Relu Adam semnează detașarea și Grozavu e bună de mutat la Galați sau de demisionat.
Conform Codului Muncii orice angajat poate fi detașat doar la dorința angajatorului fără a fi nevoie de acordul său.
Desigur că dacă Avram era bine intenționat, având în vedere că în cazul detașării se acordă un spor de 50% din salariu, îi întreba pe toți cei șase inspectori din subordine dacă vrea vreunul să se ducă, însă el a mizat pe faptul că Grozavu are tatăl foarte bolnav și nu-l poate părăsi și că are în îngrijire mai mulți câini pe care nu-i va putea nici lua cu ea la Galați și nici abandona în Cluj, sperând că va primi demisia celei care l-a demascat.
Am rugat conducerea ABAST să comenteze dacă această detașare nu pare o răzbunare a lui Avram față de Grozavu și ni s-a răspuns că „în momentul actual, activitatea din cadrul serviciului Inspecţia Bazinală a Apelor este analizată de către noua conducere a ABA Someș-Tisa.”
Deci ceva i-a mirosit și noii conduceri.
Mai rămâne să vedem dacă duo-ul Molnar-Mureșan, ultimul luat de primul de la un SRL și plantat director tehnic la ABAST, îl vor scăpa pe Avram de analiza noii conduceri. (răspunsul poate fi citit integral la finalul articolului)
Ce le-a scăpat însă lui Valentina Avram, lui mami și lui Reluțu este că Grozavu e avertizor de integritate pe Legea 571/2004 și că avertizorii ăștia sunt greu tare de ucis. Mai greu și decât Bruce Willis (ca să înțeleagă și Avram care se crede în filmele de la Hollywood).
Dar ce SGA GALATI nu au inspectori cu specialitatea Hidrotehnica ?
Bătaia peștelui : trai mega și apele infestate unde nu-s pești!!!!
Art. 44 – (1) Delegarea poate fi dispusă pentru o perioadă de cel mult 60 de zile calendaristice în 12 luni şi se poate prelungi pentru perioade succesive de maximum 60 de zile calendaristice, numai cu acordul salariatului. Refuzul salariatului de prelungire a delegării nu poate constitui motiv pentru sancţionarea disciplinară a acestuia.
E vorba de detașare care e altceva decât delegarea.
Să vedem dacă Apele Române vor primi noi „drepturi” în dauna proprietarilor de drept (riverani) la ședința de guvern de azi 10 IX
Grozavu nu a marsat la noua conducere alui ERVIN MOLNAR si RADU FLAVIU (PNL+PD) privind campania electorala prezidentiala, intrbati serviciile.
Grozavu nu a marsat la noua conducere a lui ERVIN MOLNAR si RADU FLAVIU (PNL+PD) privind campania electorala prezidentiala, intrebati serviciile.