Puțini își mai amintesc faptul că primele alegeri din țara noastră s-au desfășurat în anul 1857 pentru stabilirea Divanurilor Ad-Hoc din cele două Principate Române cu scopul determinării viitorului lor.
Congresul de la Paris din anul 1856 a pus capăt războiului Crimeii desfășurat între Anglia, Franța, Sardinia și Turcia pe de o parte și Imperiul Țarist de cealaltă parte.
Războiul Crimeii a început de fapt în anul 1853 când Rusia a ocupat abuziv Principatele Române, iar Puterile occidentale au urmărit să stăvilească tendințe de expansiune a țarilor ruși.
Rusia a fost învinsă în acest război și Congresul de la Paris (1856) a propus restabilirea echilibrului european.
Ca urmare a acțiunii la Paris a boierilor români patrioți în Hotărârile Congresului s-a stipulat consultarea locuitorilor celor două Principate, privind viitorul lor. Divanurile Ad-Hoc au fost alese de reprezentanții tuturor claselor și păturilor sociale organizați în trei colegii electorale.
Este uimitor faptul că într-un moment istoric în care sistemul democratic era departe de a funcționa în Europa, s-a dat posibilitatea Principatelor Române să organizeze alegeri cu importantă miză națională.
În Moldova, caimacamul (locțiitor de Domn) era Nicolae Vogoride (1820-1863) omul Turcilor, iar acesta a încercat să falsifice listele electorale.
Falsul a fost descoperit grație soției lui Vogoride, Cocuța (1829-1870) născută Conachi și a lui Alexandru Ion Cuza – viitorul Domn al Principatelor.
La fel de uimitor este faptul că reprezentanții Puterilor Occidentale (Franța, Anglia, Sardinia) au protestat la Constantinopol împotriva susținerii de căte Turcia a falsificării. În urma protestului, votul a fost reluat iar la 22 Septembrie 1857 la Iași și 30 Septembrie 1857 la București au fost alese cele două Divanuri Ad-Hoc. Reprezentanții aleși au stipulat revendicări de o importanță majoră, care au stat la baza formării Statului Român: autonomie, neutralitate, unirea într-un singur stat, Domn străin dintr-o familie Domnitoare europeană, guvern reprezentativ și constituțional.
Descoperirea intenției de a falsifica alegerile și anularea efectului acestei intenții reprezintă un moment istoric fundamental pentru țara noastră.
De-a lungul anilor, au avut loc în România numeroase alegeri și din nefericire, s-au înregistrat adesea acțiuni falsificatoare. Ultima (să sperăm că ultima), a fost în „Duminica orbului” (20 mai 1990) când Ion Iliescu și complicii săi au organizat alegerile prezidențiale „câștigate” fraudulos de acesta.
Falsificarea alegerilor poate avea loc și în mod indirect, prin diversiune și propagandă mincinoasă cu influență asupra opiniei publice. Există cercuri interesate în astfel de acțiuni lansate de urmașii de facto ai partidului comunist.
Un nefericit exemplu îl reprezintă modul cum fac politică partidele „de stânga” care în scopul câștigării unor voturi propun și uneori impun măsuri politicianiste profund nefaste. Chiar dacă acestea conduc la mărirea răspândirii teribilei pandemii abătută asupra țării.
Opinia publică nu s-a lăsat însă înșelată și, animați de credință și patriotism la alegerile locale din septembrie 2020, a ales cu precădere reprezentanți ai partidelor de dreapta. Să-i ajute Dumnezeu să lucreze cu folos pentru binele țării.
Dr. Gh. Boldur-Latescu este profesor universitar emerit și fost detinut politic anticomunist.
Motto:
“Romania va deveni competitiva
numai daca isi va dezvolta continuu
inteligenta colectiva si va dispune
pentru aceasta de un management
PUBLIC performant exercitat in conditii
de maxima moralitate”
Ioan Puscasu
EPISTOLA
din dimineata zilei de – 10.10.2010
POLITICA Romaniei postdecembriste(postcomuniste), reprezentata in majoritatea cazurilor de impostori, semidocti sau oportunisti precum si lipsa de CIVISM a poporului roman, a facilitat adincirea, fara margini a crizelor de COMPETENTA si MORALITATE instalate in procesul complex de administrare a destinelor natiunii, cu consecinte deosebit de grave in toate domeniile vietii.
ERORILE si ABUZURILE comise de pretinsa CLASA POLITICA, de toate administratiile si guvernele postdecembriste isi pun amprenta in mod dezastruos asupra evolutiei poporului roman care de 20 de ani se afla intr-un proces continuu de prabusire abisala.
In anul 2010, in Romania, economia, partidele politice şi presa sunt controlate de cei cu interese economice puternice.
Situaţia existenta, (declinul national), se poate schimba doar printr-o “MIŞCARE DE REFORMARE POLITICĂ”. (Theodore Roosevelt rămâne memorabil în istoria mondiala pentru ca a reformat S.U.A. luptand cu succes împotriva oligarhilor si impostorilor din societatea politica a vremii). Numai consolidand instituţiile statului de drept si limitând puterea economică si politica a oligarhilor si impostorilor este posibilă schimbarea istoriei neamului in interesul progresului general. Doar, DIMINUAREA SARACIEI, ELIMINAREA ANARHIEI SI LIMITAREA PUTERII OLIGARHILOR va face posibila, garantarea diferenţei de opinie şi va asigura „capacitate adevărului de a combate greşeala si minciuna” precum si eliminarea riscului de activare a oricarui tip de dictatura.
Printre ELEMENTELE ESENTIALE pe care “românii progresisti” trebuie să le promoveze, ca factori de reusita, pentru asigurarea conditiilor firesti impuse de teza fundamentala a succesului social si anume „capacitatea adevărului de a combate greşeala si minciuna” in vederea asigurarii la nivel national a unei schimbari pozitive garantate, se pot evidentia:
1. – Statuarea unui „sistem judiciar fidel statului de drept, care să protejeze orice persoană de încercările statului de a elimina diferenţele de opinie si sa sanctioneze fara echivoc delictele politice”;
2. – Normalizarea “vietii religioase prin purificare si recurgere la exigentele randuielilor crestin-ortodoxe a celor ce slujesc, imparatiei lui Dumnezeu, in numele poporului roman”.
3. – Infiintarea de „partide politice democratice puternice, independente de oligarhii financiari şi dedicate asigurării bunăstării românilor obişnuiţi, majoritari si consolidarii clasei de mijloc”;
4. – Asigurarea „unei pieţe libere, protejată de concentrare economică pronunţată, prin existenţa unor legi antitrust şi a unor reglementări raţionale care sa impuna un sistem fiscal etic progresist”.
5. – Promovarea unei prese „independente nu doar fata de stat, ci şi fata de interesele economice a celor care folosesc presa pentru a manipula discursul si opiniile publice”.
Fără realizarea si pretuirea valorilor sociale si umane fundamentale nici o schimbare de durată, in viata publica din Romania, nu este posibilă pentru exercitarea drepturilor si libertatilor oferite de Dumnezeu romanilor ca fiinta colectiva.
IOAN PUŞCAŞU
„Să-i ajute Dumnezeu.” Amin.
sectorul 1 este un exemplu … vai de fundu lor de liberali