Home Dezvăluiri VIDEO: Oficiali ai Ambasadei Turciei la București au chemat jandarmii la o...

VIDEO: Oficiali ai Ambasadei Turciei la București au chemat jandarmii la o înmormântare să ridice un ziarist declarat terorist de Erdogan

DISTRIBUIŢI

Un istoric important al comunității turcești din România a fost condus pe ultimul drum, marți, la cimitirul mahomedan din București. Mustafa Ali Mehmed, un istoric turc care s-a specializat în istoria turcilor, în vârstă de 96 de ani, a fost înmormântat lângă soția lui. Alături de membrii familiei din România, ai celei din Turcia și oficialii Ambasadei din Turcia au fost prezenți la rugăciunea de înmormântare.

La înmormântare a participat și ziaristul turc Necdet Celik, alături de un coleg al său, pentru a scrie articol despre înmormântarea marelui istoric şi turcolog din comunitatea turco-tătara. Necdet Celik a protestat față de politica lui Erdogan, la începutul săptămânii, în fața Casei Poporului, pe un scaun alb într-o acțiune desfășurată simultan în toate capitalele europene. Detalii AICI

Deși la înmormântare mai erau prezenți încă doi jurnaliști, viceconsulul Sait Evren Güner l-a oprit pe Necdet Celik din a mai filma, iar un angajat de la cimitirul mahomedan, Mehmet Oner, a încercat să spargă telefonul colegului ziaristului.

Mai mult, ziarul Zaman scrie că ambasadoarea Fusun Aramaz a ordonat angajaților instituției să sune jandarmii pe motiv că la eveniment se află “teroriștii căutați”.

“Am întârziat intenționat, pentru ca ştiam că vor veni cei de la ambasadă și nu am doream să intru în conflict. Când am început să filmez rugăciunea, nu a trecut un minut și viceconsulul Sait Evren Güner a intervenit şi mi-a închis camera video. Eu filmam cu telefonul. Nu am vrut să ne certăm în fața oamenilor, m-am depărtat și viceconsulul a venit la mine și mi- a spus că aici este teritoriul Turciei, nu pot filma, chiar dacă ceea ce filmez nu are legătură cu statul turc. Am spus că alți doi ziarişti urmăresc acest eveniment, dar mi-a replicat că celor doi le-a dat voie. Am precizat că la intrare nu am fost oprit de nimeni, nu există niciun anunț pentru acreditare și am participat la mai multe evenimente similare în anii trecuți. Viceconsulul a insistat să ies, chiar m- a amenințat că va chema jandarmii. Am aflat mai târziu că ambasadorul Fusun Aramaz a chemat jandarmii spunând, <<La cimitirul mahomedan sunt teroristii căutați>>’, a declarat jurnalistul turc pentru ZAMAN.

La final, viceconsulul Sait Evren Güner, împreună Ali Kılıçarslan Kopuz, au decis să-i dea afară pe cei doi ziariști.

“Am fost gonit de pe teritoriul Turciei, dar în România, nu în Turcia. Ieri, tot aici, am făcut o filmare fără nicio problemă. Mai ales, familia decedatului nu a anunțat nicio restricție pentru ceremonie.” a afirmat Celik.

Necdet Celik şi colegul său, Hayri Gul au mai scris mai multe articole despre lucrările profesorului Mustafa Ali Mehmed, au făcut interviuri cu istoricul faimos, dar nu au putut să marcheze evenimentul înmormântării sale din cauza ambasadoarei lui Erdogan la București.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.