În legătură cu relațiile de muncă pe perioada existenței virusului Sars-Cov2, a fost elaborat ”Ghidul angajatorului privind măsurile de gestionare a infecției cu COVID-19 la locul de muncă”, care se bazează pe resurse, orientări și directive publicate de Organizația Mondială a Sănătății (OMS), guverne, patroni și Organizații patronale (OP). Acest ghid a fost publicat de Camera Australiană de Comerț și Industrie (ACCI) și însușit de Organizația Internațională a Muncii. Ghidul a fost elaborat în beneficiul angajatorilor și Organizațiilor Patronale (denumite OP în continuare) din întreaga lume, deoarece acestea se adaptează la schimbările curente, generate de pandemia de COVID-19. În acest ghid se regăsesc anumite recomandări dar și obligații privind modalitatea de gestionare a anumitor situații la locul de muncă, generate de pandemia de COVID-19.
Potrivit ghidului menționat, ”Sănătatea și siguranța personalului și a celor cu care acesta intră în contact trebuie să constituie prioritatea angajatorului. Acest fapt trebuie să dicteze abordarea pe care un angajator o adoptă pentru a răspunde salariaților, care pot fi expuși la COVID-19”.
“Deși în România nu există o legislație specifică menită a impune angajatorilor responsabilități specifice perioadei pandemiei la locul de muncă, cea mai mare parte a legislației naționale privind ocuparea forței de muncă și securitatea și sănătatea la locul de muncă obligă angajatorii să ofere și să mențină, după cum este firesc, un loc de muncă sigur pentru a asigura securitatea și sănătatea lucrătorilor și a altor persoane în toate aspectele legate de muncă.” afirmă Lucian Pop, avocat Iordăchescu & Asociații.
Astfel, potrivit art. 175 din Codul muncii, ”angajatorul are obligația să asigure securitatea și sănătatea salariaților în toate aspectele legate de muncă”. Potrivit alin. 3 din același articol, ”obligațiile salariaților în domeniul securității și sănătății în muncă nu pot aduce atingere responsabilității angajatorului.” Conform alin. 4, ”măsurile privind securitatea și sănătatea în muncă nu pot să determine, în niciun caz, obligații financiare pentru salariați.”
În situația în care un angajator consideră că un angajat prezintă risc pentru sănătatea celor din jur, în sensul că manifestă simptome caracteristice COVID-19, acesta poate să trimită lucrătorul în concediu medical, pentru faptul că este inapt de muncă.
“Angajatorul trebuie să ceară lucrătorului să solicite asistență medicală, testare și un certificat medical, înainte de a reveni la serviciu. În cazul în care salariatul susține că este apt să muncescă, trebuie avută în vedere cu prioritate posibilitatea ca lucrătorul să muncească de acasă.” continuă Av. Lucian Pop.
După efectuarea testului, lucrătorul poate reveni la serviciu dacă acesta este negativ. În cazul în care lucrătorul este testat pozitiv, se aplică prevederile privind concediul medical.
În mod evident, un lucrător nu poate fi obligat să fie testat de COVID-19, însă, astfel cum am arătat mai sus, testarea reprezintă o măsură de înlăturare a riscurilor privind infectarea cu virusul Sars-cov2, iar în acest sens, în mod evident testarea negativă se impune ca o cerință obligatorie la întoarcerea angajatului la locul de muncă.
“Putem astfel concluziona că un angajat nu va putea fi testat împotriva voinței sale, însă, atunci când există suspiciuni de infectare, pentru a se putea prezenta la locul de muncă, angajatorul, pentru înlăturarea oricăror riscuri, poate solicita angajatului să efectueze un test privind infectarea cu virusul Sars-Cov2, având în vedere obligațiile sale de asigurare a sănătății și securității la locul de muncă. În această situație însă, costurile aferente testării vor fi suportate de către angajator.” este de părere Av. Lucian Pop.
Inainte de 1989 statul socialist se asigura ca intreprinderile, fabricile, uzinele , regiile sau unitatile de invatament aveau cabinete medicale dotate cu personal medical calificat si aparatura necesara pentru a proteja angajatii la locul de munca, similar se proceda in unitatile scolare incepand cu ciclul primar pana la cel universitar unde exsitau cabinete medicale specializate.
In prezent , suntem la stadiul de ev mediu din punct de vedere al asigurarilor de sanatate pentru clasa muncitoare sau pentru majoritatea populatiei, in sensul ca legislativul PSD ului a mirosit ca se poate face profit pe banii multi infiintand srl de medicina muncii , carora le a acordat puteri discretionare si cvasiindependenta iar mai presus de orice lipsa oricarei raspunderi pentru activitatile prestate. Concret legislativul PSD ist a obligat angajatorii sa aiba contracte de medicina muncii cu SRL uri care se ocupa ce completat hartii, fac analize medicale in conditii dubioase, incaseaza sume colosale de bani intocmirea de acte birocratice, in timp ce activtatile efective de acordare de asistenta medicala locul de munca lipsesc cu desavarsire. Realitatea este ca nimeni din Ministerul Sanatatii nu este interesat sa verifice cate consultatii efective au fost efectuate la locul de munca si cate sunt fictive conform documentelor.
De ce nu se mai angajeaza efectiv medicii si personal specializat in fostele cabinete medicale scolare, in fostele regii al caror reprezentanti sunt chiar persoane care repreznta autoritatea statului roman de ce nu se sprijina reinfiintarea cabinetelor medicale proprii dupa modelul celor din MAPN , MAI sau de la Ministerul Justitiei, Ministerul Transporturilor, etc. .. nu o sa va raspunda nimeni din functionarii platiti imperial din Ministerul condus de Nelu Tataru .