Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă (USR), a transmis miercuri că a semnat numirea primului secretar de stat din mandatul său, un om „pe care îl poți trezi la trei noaptea să îți spună stadiul oricărei autostrăzi”.
„Am început noul an la Ministerul Transporturilor puși pe treabă. Este perioada în care ne asigurăm că putem să construim și să reformăm în 2021.
Astăzi am făcut prima numire de secretar de stat, pe Horațiu Cosma, care se va ocupa de domeniul rutier. Horațiu s-a alăturat Asociației Pro Infrastructură în 2014, apoi în 2016 a activat în calitate de consilier în Cancelaria premierului Dacian Cioloș și în ultimii 4 ani, a fost consilier parlamentar cu atribuții legate de comisia de Transporturi din 2017. Horațiu este omul pe care îl poți trezi la trei noaptea să îți spună stadiul oricărei autostrăzi, pozițiile kilometrice, soluțiile tehnice, blocajele birocratice care trebuie rezolvate, stadiul plăților, al exproprierilor și tot ce ține de domeniul investițiilor mari publice. Am mare încredere că împreună vom accelera șantierele existente și ne vom asigura că cele viitoare pornesc cu premise de eficiență crescută față de trecut. Vom reveni în zilele și săptămânile următoare cu concluziile analizelor detaliate și cu echipa completă. Construcția abia începe”, a scris ministrul pe Facebook.
EDITAT
Bai cenzurache, unde e comentariul meu EDITAT? Nu va e rusine, presa vanduta pe 30 de kopeici? EDITAT