Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului I București au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de patru inculpați pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune in formă continuată și fals in înscrisuri sub semnătură private în formă continuată.
Potrivit unor surse judiciare, din cele 80 de persoane care au apelat la escrocheria celor 4, unele ar fi vedete autohtone, cântăreți, care deși nu au avut unde să presteze în timpul restricțiilor generate de starea de urgență din pandemie, ar fi apelat la cei patru pentru a obține totuși banii de la stat.
Infracțiunile rezultate în sarcina celor patru inculpați sunt înșelăciune in formă continuată și fals in înscrisuri sub semnătură private în formă continuată.
În actele anchetatorilor se arată că în perioada martie 2020-ianuarie 2021, cei patru inculpați au indus in eroare Agenția pentru Plăti și Inspecție Socială a Municipiului București.
Concret aceștia prezentau prin documente ca adevărată împrejurarea mincinoasă că peste 80 de persoane, in numele cărora au falsificat mai multe contracte de prestări servicii artistice și declarații pe propria răspundere sunt eligibili pentru a primi indemnizația de sprijin COVID-19 pentru domeniile de activitate restricționate de autorități.
Beneficiarii au primit aproximativ 4.000 lei/lună iar din acei bani orchestratorii afacerii judiciare au perceput un comision variabil, de până la 1200 lei lunar, prejudiciind astfel bugetul de stat.
Trei dintre cei patru inculpați vor fi cercetați sub control judiciar.