300 de angajați din cei aproximativ 1600 de angajați cu funcții administrative și de conducere din Poșta Română ar urma să fie concediați în perioada următoare, după analiza performanței și eficienței acestora în companie, a anunțat săptămâna trecută Horia Grigorescu, directorul general provizoriu al Poștei Române și vicepreședinte PNL București. Întrebat pe ce criterii vor face disponibilizările, Grigorescu a spus că se va pune accent pe performanța și eficiența acestora în companie, astfel că cei care își fac treaba nu au de ce să se teamă.
La nivel declarativ, Grigorescu este corect. Când trece la fapte, însă, deși tânără speranță Grigorescu pare desprins din nomenclatura PCR (Pile, Cunoștințe, Relații).
Așa se face că în ultimul an, Poșta Română a angajat 400 de pile, venite cu bilețele de la PNL, spun sursele noastre. Activitatea acestor noi angajați nu este auditată, aceștia nefiind expuși concedierii anunțate de Grigorescu.
I-am adresat marți un set de întrebări prin e-mail Directorului General provizoriu al Poștei Române, ale căror răspunsuri l-am rugat să le pregătească pentru conferința de presă programată pentru astăzi, conferință la care ziarul nostru incomod în trecut pentru Grigorescu nu a fost invitat, anunțându-l totodată, că dorim să participăm la sesiunea de întrebări. Cum până la această oră nu am primit niciun semn de la Poșta Română, publicăm setul de întrebări poate alt jurnalist prezent la conferință le va găsi interesante și i le va adresa. Mai ales că la conferință este așteptat și Ciprian-Sergiu TELEMAN, ministrul cercetării, inovării și digitalizării. Surse din Poșta Română ne-au declarat că ieri, ca în vremurile de tristă amintire, s-au reparat pereții, s-au văruit proaspăt, s-au schimbat neoanele arse și s-a pus săpun și hârtie igienică la toalete. Totul pentru vizita domnului ministru.
În continuare vă prezentăm întrebările adresate directorului general provizoriu, Horia Grigorescu, rămase fără răspuns:
„Pentru corecta informare a cititorilor ziarului Curentul, în vederea publicării unei anchete jurnalistice, vă rugăm să aveți amabilitatea să ne răspundeți la următoarele întrebări:
1. Ați angajat în timpul pandemiei câteva sute de persoane fără concurs, pe posturi libere sau special create, iar acum anunțați concedieri ale altor angajați mai vechi?
2. Câte persoane, excluzând poștașii, ați angajat începând cu 15.03.2020 în Poșta Română?
3. Evaluarea activității angajaților în vederea concedierii colective cuprinde și activitatea noilor angajați sau numai pe cea a vechilor angajați?
4. Ce le-a recomandat pe persoanele angajate în timpul pandemiei și cum le-ați recrutat?
5. Pe rețelele sociale angajații Poștei Române susțin că aceste persoane sunt membri PNL sau au avut susținerea PNL. Cum comentați?
6. Câți consilieri aveți dvs. ca director general provizoriu și în ce domenii vă consiliază? Cine sunt aceștia?
7. Ce funcție ocupă și câte zile a venit la serviciu de când a început pandemia? Pe rețelele sociale, angajații Poștei Române susțin că aceasta a venit zero zile la serviciu și că e consiliera dvs.
8. De ce numele consilierilor nu apar pe site? Vă e rușine cu ei?
9. Ce o recomandă pe și în ce domeniu vă consiliază?
10. Cum s-a reîntors în companie după doi ani de la demisia cu ocazia emigrării sale în Spania, Alexandru Brătianu, fiul liderului sindical Matei Brătianu?
11. Prin ce procedură ați anagajat-o pe coafeza Tatiana Petrescu ca șefă de departament? Ce o recomandă pentru funcție?
12. Prin ce procedură l-ați angajat pe cântărețul-lăutar Laurențiu Crăciun? Ce îl recomandă pentru funcție?
13. Câte din cele aproape 400 de persoane angajate în pandemie ocupă funcții în acest timp și în alte instituții de stat sau la PNL(după modelul practicat de Liviu Dragnea la DGAPSC Teleorman)? Surse politice ne-au declarat că unii dintre noii angajați ai Poștei Române sunt consilieri în diverse ministere și lucrează 8 ore pe zi la Poșta Română și 8 ore în minister, în același interval orar. Idem pentru cei angajați la PNL (după modelul practicat de Liviu Dragnea la DGAPSC Teleorman). Cum comentați?
Vă rugăm să pregătiți răspunsurile până joi dimineață deoarece dorim să vi le adresăm și la conferința de presă la care deși nu ne-ați invitat, dorim să participăm.”
Felicitari! Doar in ziarul Curentul mai gasesti stiri adevarate, inclusiv despre cei de la putere. Este foarte greu acest lucru, deoarece intr-o stare de coruptie generala , aproape nimeni nu mai prezinta incredere. Dicton latin (Iuvenal:”Quis custodiet ipsos custodes ?” (Cine-i va pazi chiar pe paznici?). Astept cu curiozitate reactia PNL.
Daca mergeti la ghiseile postate acolo a sa-i vedeti cum bat in tastaturi cu un deget .
Ce bine ați zis, dar credeți ca o să-l deranjeze pe dir gen, întrebările dvs? Brătianu a ajuns la 75 de ani, dar e angajatul companiei ca face jocurile tuturor directorilor care s-au perindat la conducerea postei. Astia vin, fura cât pot, își angajează tot felul de fufe și aurolaci, apoi pleacă. Dar înainte au grija sa dea afara din profesioniștii veniți în posta pe baza de concurs. Zice ca cei care pleacă acum le da 12 salarii, de unde o fi scos cifra asta ca în CCM-ul postei sunt alte salarii în funcție de vechime. Va spun eu, pentru faptul ca l-a angajat pe fiul risipitor al octogenarului Brătianu, acesta ca mare lider a semnat fără sa știe prostimea de sindicaliști, un act adițional cu 12 salarii și gata sa plece profesioniștii sa rămână coafezele, amantele și tot felul de lipitori de afișe de la partide. Și eu sunt unul din profesioniștii care știu meserie, tare as vrea sa se ia de mine, sa merg de gat cu ei prin tribunale și sa le cer despăgubiri cât cuprinde.
MASONERIA. Securismul, SINECURISMUL, mafiotismul. curvismul, TRADAREA , hotia si prostia au distrus in ultimii 30 de ani ROMANIA
Ceea ce se intimpla in anii ’80 sub Ceausescu doar la niveluri de jos ale societatii, astazi se petrece la cel mai inalt nivel in societate, in „companii nationale”… Aplicantii coruptiei generalizate: PeNaLii urmasi ai hotilor bratieni. Nume predestinat!
TICALOSII in data de 15.02.2021 era angajat la posta fiul sindicalistului pe functia de expert achizitii iar in data de 18.02.2021 prin adresele 101/682/18.02.2021 si respectiv 101/683/18.02.2021 H G recunoaste ca este un manager slab care disponibilizeaza oameni in timp ce firmele de curierat din piata inregistreaza profit si crestere de piata de 30% chiar in anul 2020.In anul 2020 in perioada starii de urgenta H G aplica masura de 75% din salariu pentru 4 zile la 24000 de postasi in timp ce firmele de curierat concurente aveau anunturi de recrutare pe loc pentru 1000 de curieri.H G manager de mucava
Ăștia sunt pnl cei care i huleau pe psd ăștia sun mult mai lacomi si flămânzi n au nici mama nici tata vai de capul nostru cu ticăloșii ăștia îi interesează doar banii si amantele ce reformă să facă gândirii astia