Multe persoane sunt confuze în privința relației de cuplu sau chiar a iubirii însăși. Pe măsură ce creștem și ne dezvoltăm, puține persoane au ocazia să afle despre ce înseamnă iubirea cu adevărat, iar o parte dintre ele nici măcar nu au parte de ea.
Cu toate aceste dezechilibre în dezvoltarea unei persoane, puși în fața vieții adulte, cu dorința de a ne găsi „perechea” ne trezim cu mai multe întrebări decât răspunsuri: Cum este potrivit să îmi manifest iubirea? Cum știu că iubesc? Ce am de făcut în momentul în care cineva îmi spune că mă iubește? Iubirea înseamnă sacrificii? Știu că mă iubește, de ce nu simt că sunt iubit/ă?
Pentru mulți pot părea întrebări absurde însă dacă ne luăm câteva clipe să le căutăm răspunsul personal, câți dintre noi știm cu adevărat care este acesta?
Potrivit psihologului Andra Tănăsescu, vicepreședinte al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică (INLPSI), vom experimenta iubirea dacă o privim din trei unghiuri diferite: (1) iubirea, ca stare de spirit pe care o trăim zi de zi (starea “gazoasă”), (2) relația de cuplu prin prisma tiparelor (starea „lichidă”) și (3) iubirea de sine (starea „solidă”).
1. Iubirea, ca stare de sine stătătoare (starea “gazoasă”, pe care o respirăm dar nu o vedem). “Iubirea reprezintă un termen care este greu de definit, chiar dacă toți îl trăim și ne putem conecta cu aceasta. Pe de-o parte, avem perspectiva spiritual care o descrie ca fiind „îndelung răbdătoare, plină de bunătate, etc”. Pe de altă parte, avem studiile științifice care privesc iubirea prin „microscop” care a constatat faptul că „…se poate vorbi de fenomene neuroendocrine sub coordonarea diencefalului, luând naștere în hipofiză opiate endogene”(sursa:wikipedia), fenomen corelat cu modificări biochimice care determină reacții biologice tot mai intense. Din experiența umană, este descrisă ca o stare resimțită în întreaga ființă, o atitudine și un fel de a fi, pentru o perioadă mai scurtă sau mai lungă. Personal, consider că este toate aceste lucruri, precum și un stil de a te raporta la viață într-un mod sănătos, orientat către creștere și vindecare, împreună”, explică psihologul Andra Tănăsescu.
2. Relația de cuplu din prisma tiparelor (starea “lichidă”, care curge de la o generație la alta). “În general, tindem să luăm același tipar relațional de la părinții noștri sau să căutăm opusul complet al acestuia. Ceea ce învățăm despre iubire și relații de la persoanele importante din viața noastră determină ceea ce o să ajungem să trăim în relația de cuplu adultă. Astfel că, dacă nu suntem învățați să avem discuții deschise, sincere, fără judecată, vom trăi într-o relație cu multe goluri și neajunsuri de care este posibil să nici nu fim conștienți că există. Am fost întrebată „cum fac să îi arăt cât de mult o iubesc?”. Întrebarea în sine m-a fascinat, pentru că am realizat că mulți dintre noi nici măcar nu am fost încurajați să purtăm astfel de discuții cu partenerul nostru. În toate ședințele de terapie în care am lucrat cu cupluri sau pe tema asta, am descoperit că majoritatea nici măcar nu discutau între ei provocările. Veneau să caute o soluție din afară, fără să fi avut întâi o discuție în cadrul cuplului. Din acest motiv, încurajez discuțiile deschise, lăsând prejudecățile din ambele părți. Cu toții suntem oameni: predispuși la a face greșeli, predispuși la a răni prin acele greșeli, cu un trecut în spate, cu un bagaj emoțional despre care poate nu vorbim sau îl facem să pară mai mic decât este. Evident că putem să ne judecăm, este cea mai simplă și rapidă acțiune. Însă, pentru o relație sănătoasă și echilibrată este mai util să trecem peste primul impuls și să ne privim pe noi înșine, apoi relația, să căutăm să înțelegem înainte de a judeca”, afirmă psihologul Andra Tănăsescu.
3. Iubirea de sine face diferența! (starea “solidă”, fundamentul iubirii). “Atunci când suntem încrezători, fericiți, împliniți și bine cu noi înșine, cu tot ce înseamnă asta, putem să construim un alt fel de relație. Relația de cuplu cu o persoană care nu își acordă suficientă atenție, care nu are grijă de propriile nevoi și pe deasupra, cere să fie salvată de propria „demoni” este foarte dificilă. Această relație este mai degrabă focusată pe împlinirea nevoilor, decât pe a se cunoaște și a clădi o fundație sănătoasă care să dureze în timp. Asta nu înseamnă neapărat că dacă începe astfel, o relație nu poate evolua și crește. Oricând se poate schimba dinamica relației, cu condiția ca ambii să își dorească și să se implice în mod egal în proces. Asta ar implica, evident, ca ambele persoane să își ofere mai întâi ce au nevoie – spațiu, timp, atenție, iubire – pentru ca mai apoi să învețe unul de la altul cum să își ofere reciproc. În iubire fiecare are un limbaj propriu. În cartea lui Gary Chapman, „Cele 5 limbaje ale iubirii”, acesta evidențiază 5 astfel de limbaje diferite. În realitate, fiecare înglobăm câte puțin din fiecare, în procente diferite și o discuție despre asta poate să salveze mult timp într-o relație. Pe de altă parte, dincolo de limbajul personal de iubire – moduri în care ofer și aștept să primesc iubirea – fiecare dintre noi avem nevoi diferite în raport cu noi înșine și cu ceilalți. Și acestea sunt importante atunci când vorbim despre modurile în care relaționăm. Toate lucrurile pe care le-am menționat, țin mai întâi de procesul personal de autocunoaștere, care vine dintr-o iubire de sine profundă. Dintr-o dorință primordială de a ne cunoaște, de a ne vindeca și debarasa de rănile trecutului și din a deveni cea mai bună variantă a noastră, zi de zi. Așadar, cred că iubirea de sine este piatra de temelie a oricărei relații și atâta timp cât este făcută conștient, asumat și susținut, nu este egoism, ci altruism – o faci pentru binele tău și inevitabil impactează pozitiv propria relație de cuplu”, conchide psihologul Andra Tănăsescu, vicepreședinte al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică (INLPSI).
