Home Actualitate Clotilde verifică două concedii medicale obținute de doi șefi imediat după suspendarea...

Clotilde verifică două concedii medicale obținute de doi șefi imediat după suspendarea din funcție

DISTRIBUIŢI
Până în 2015, în România a existat o comisie formată din angajaţi de la Casele de Sănătate şi poliţişti. Aceştia erau obligaţi, prin lege, să îi verifice pe angajaţii aflaţi în concediu medical. Însă prevederea a fost eliminată printr-o ordonanţă de urgenţă, iar verificarea cazurilor de boală a rămas în seama angajatorilor.
Primarul Sectorului 1, Clotilde Armand a anunțat astăzi: „cei doi directori de la ADP Sector 1 trimiși în judecată de DNA într-un dosar de corupție, suspendați de mine din funcție, în urmă cu 2 zile, și-au luat brusc concediu medical după ce au aflat decizia mea. Aștept să le văd adeverințele și cine este medicul care le-a semnat.”, spune Clotilde Armand.
Doi directori din cadrul ADP Sector 1, VIERU ALIN și GAGU ANCA-MARIA, trimişi în judecată de procurorii DNA în anul 2018 într-un dosar de corupţie, pentru fapte penale incompatibile cu funcţia deţinută: luare de mită şi mărturie mincinoasă au fost suspendați din funcții conform Codului Administrativ. Directorii respectivi au fost protejaţi de vechea conducere şi menţinuţi în funcţii în cadrul uneia dintre cele mai bogate direcţii din primărie.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
În perioada iunie-iulie 2017, inculpatul Vieru Alin, în calitatea menționată mai sus, prin intermediul subordonatului său Stoian Alin-Nicolae, inspector de specialitate în cadrul Serviciul Tehnic, a pretins de la reprezentantul unei asocieri de firme (martor în cauză) plata unui procentaj de 10% (în total 1.804.800 lei) din valoarea unui contract de prestări servicii în favoarea beneficiarului A.D.P. sector 1.
Banii respectivi au fost pretinși de inculpat în legătură cu îndeplinirea îndatoririlor sale de serviciu ce vizau derularea în bune condiții a contractului respectiv.
Ulterior, în baza acestei înțelegeri, Stoian Alin-Nicolae a primit de la martor, pentru directorul general al A.D.P. Sector 1 București, sumele de 13.600 lei respectiv 6.800 lei, reprezentând mita „corespunzătoare” pentru lunile aprilie-iulie 2017, din care și-a însușit cea de-a doua tranșă.
Deoarece, suma de 13.600 lei reprezenta doar cca. 1/5 din suma pretinsă lunar, inculpatul Vieru Alin i-a spus lui Stoian Alin-Nicolae să remită banii respectivi, fără nicio explicație, consilierului local Chirvasă Viorel-Daniel.
Fiind audiați, în prezentul dosar, inculpații Gagu Anca-Maria și Chirvasă Viorel-Daniel cu intenție, au făcut afirmații necorespunzătoare adevărului cu privire la aspecte esențiale ale cauzei asupra cărora au fost întrebați, în contradicție vădită cu aspectele care rezultau din probatoriul cauzei.
Anterior, în aceeași cauză, procurorii anticorupție au încheiat cu Stoian Alin-Nicolae un acord de recunoaștere a vinovăției, în sarcina acestuia reținându-se săvârșirea infracțiunii de complicitate la luare de mită.
În prezența apărătorului ales, Stoian Alin-Nicolae a declarat expres că recunoaște comiterea faptei reținută în sarcina sa, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și este de acord cu felul și cuantumul pedepsei aplicate, precum și cu forma de executare a acesteia, respectiv:
– 3 ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de supraveghere de 4 ani și interzicerea, pe o perioadă de 2 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat.

1 COMENTARIU

  1. „cine este medicul care le-a semnat”? …păi, mă gîndesc: să tot fie vre-un cerceluș PeNaL, CoVizionist dă nădejde al Patriei…

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.