…nu, nu ne referim la vreun „arafat cu mere” sau „cozonac cu arafat” căci am mai fi înțeles necesitatea de reclamă pentru vânzarea unui produs oricât de toxic sau expirat ar fi acesta.
Când însă vorbim, în plina pandemie, de eforturi multiple și concertate de a păstra poziția arafatului prin orice mijloace și cu orice preț, în ciuda regulilor, restricțiilor și încălcând drepturile pacienților. Asta nu putem nici înțelege și nici respecta.
Din pagina de FB a DSU, cu deșănțata dorință de publicitate, Arafat acceptă și publică materialul video care poate fi vizonat printr-un click AICI. În fond e un „laudatio” ce dovedește cum Suveranul priceput al Medicinei Românești, El și doar El, poate gestiona și rezolva situația critică a medicinei din România deci merită și trebuie popularizat.
Privit însă în profunzime sesizăm însă abateri grave de la rigorile medicale impuse de pandemie, abateri față de normativele de etică medicală precum și abateri de la legislația medicală în special.
Observăm cum medicul coordonator al unității mobile din curtea Sf.Ioan, dr. Alin Suciu, nu respectă normele de echipare și utilizare a echipamentului de protecție personală din unitățile de tratament Covid (neutilizând boneta iar halatul simplu chirurgical folosit nu este complet închis la spate). Discrepanța față de restul personalului din UMTI este evidentă dar deh, împuterniciții arafatului sunt imortali și imuabili și doar personalul mediu (luat din UPU Sf.Ioan) poartă complet și corect echipamentul de protecție, iar biata doctoriță rezidentă îmbătată de importanța acordată de supremul comandant este cealaltă persoană ce face discrepanța vestimentară de echipare, deși aceasta (față de șeful său direct) poartă boneta și viziera. Reamintim însă că domnia sa, ca rezident anul 3, nu are drept de liberă practică și nici dreptul de a face gărzi decât după anul 4. Practica domniei sale trebuie să se desfășoare doar sub supravegherea directă a unui cadru universitar sau cel puțîn medic primar. Detașarea s-ar face prin „eliberarea ” de sub „tutela” îndrumătorului de la Constanta și preluarea la Spitalul Sf.Ioan de către un medic abilitat să-i supravegheze prestația medicala. Aceste documente nu există iar medicul Alin Suciu este doar specialist. Precizăm acum că asistența medicală de specialitate (medici) în UMTI este asigurată de un medic specialist și 3-4 medici rezidenți. Toți detașați de Arafat.
La fel de grav este că pacienților nu li s-a cerut acceptul spre a fi filmați, în fond fiind pacienți critici nici nu prea ar fi fost posibil, dar hei…ce mai contează…publicitatea primează!
Constatăm prin urmare obediența totală a personalului medical detașat din țară, prin grația Supremului Comandant, care nu și-a pus nicidecum problema utilității medicale a prezenței unui operator de cameră în UMTI. Suntem martorii astfel nașterii unei noi televiziuni…ARAFAT Tv. Căci materialul prezentat a suferit prelucrări și ajustări fiind un colaj video din mai multe surse, macar pentru că zona de echipare-dezechipare nu are corturi la Spitalul Sf.Ioan ci containere iar doctorii în chestiune nu purtau combinezoane. Și, în general, acolo nu există pompele-spray evidențiate în materialul video.
În relația cu UMTI-ul de la Sf.Ioan, Arafatul a ales un „low-profile” lipsind spitalul în chestiune de grația să diafană dar trimițând în schimb „cavalerii apocalipsei”
Călin Alexandru și Bogdan Pop (Director și respectiv Director adjunct în DSU) ce s-au purtat în vizitele lor că vătafii pe moșia proprie. În fond la ce să ne așteptam când domnul Bogdan Pop (de mai sus) și-a pus că poza de profil pe whattsapp mesajul
” cu mintea la pacienți
cu inima la Raed
..dar cu ochii pe voi!”
În rest..așteptam noi reclame din ArafatTv.
Suntem un popor adormit. O nație care a uitat dârzenia strămoșilor noștri.
Pai cu ambulantele lui de zmurzi nu face tot la fel? De ce merg, de atitia ani, cu sirenele (de New York, la 280 de decibeli, ca acolo e vacarm de la automobilele de pe cele 12 benzi de circulatie, si nu se aude!) pornite, chiar si acum, noaptea, cand nu e nici un automobil pe strazi, ca circulatia e restrictionata?! Raspuns: D’-AIA, CA SA STIE LUMEA DE EL, EDITAT ANESTEZIST CARE N-A PROFESAT, priceput la toate (cazurile cele mai concludente, „Colectiv” si Muntii Apuseni!) si mai ales la epidemiologie, pentru care inchide magazinele devreme, ca asa vrea muschii lui balestinieni.