Campania de vaccinare trebuie accelerată, ar trebui să fie o prioritate pentru Guvern să vaccineze un număr cât mai mare dintre românii care vor acest lucru, a declarat, în conferința săptămânală de presă, deputatul George Simion, copreşedinte al AUR.
„Sunt mulţi români care vor să se vaccineze şi nu pot, pentru că se bagă în faţă pile, relaţii. Este o soluţie pentru a mai opri din această teamă care a fost insuflată în sufletul românilor care doresc să se vaccineze. Totodată, primim semnale din mai multe spitale, inclusiv de la Spitalul Parhon din Iaşi, cadrele medicale se pare că sunt obligate de conducere să se vaccineze. Nu este normal în niciun colectiv de muncă să se impună vaccinarea obligatorie”, a precizat Simion la o conferinţă de presă.
La rândul lui, senatorul Claudiu Târziu, copreşedinte al AUR, a spus că ar trebui intensificată şi campania de informare legată de beneficiile şi riscurile vaccinurilor administrate.
„În egală măsură cu accelerarea acestei campanii de vaccinare, ar trebui să se intensifice şi campania de informare reală asupra beneficiilor şi riscurilor legate de vaccin şi mai ales să existe o asumare clară a responsabilităţii celor care vaccinează – de la cel mai mare, de la Iohannis, şi până la medicul cel mai mic, care înţeapă pacientul”, a menţionat Târziu.