Liberalul Nelu Tătaru se vede din nou ministru al Sănătății și ar vrea să revină în această funcție, dacă i s-ar propune acest lucru.
„În acest moment, în condițiile în care partidul meu ar coordona Ministerul Sănătății aș reveni ca ministru”, a spus Tătaru.
Obscurul Tătaru crede că doar el s-ar putea ridica la nivelul miniștrilor din Anglia, Germania și Israel.
„Venind un val trei cu o contagiozitate mai mare, lucrurile se complică. Am văzut că spitalele nu mai rezistă. Anul trecut am făcut o modernizare forțată a unor spitale vechi. Am plecat de la 5 spitale pentru COVID și am ajuns la 230, dar nimeni nu se gândește la partea umană. Trebuie să ne uităm și la ce se întâmplă în Germania, Anglia și Israel, țări care au trecut sau trec prin perioade dificile și le gestionează eficient”, a spus fostul ministru al Sănătății la Gândul.
Nelu Tătaru a lămurit și situația legată de unitățile mobile de Terapie Intensivă și cine răspunde de ceea ce întâmplă acolo.
„Unitățile mobile de terapie intensivă au fost mobilizate acolo unde era surplus de pacienți care trebuiau să fie tratați. Aceste TIR-uri au avut mentenanță făcută, au fost reluate, căptușite pentru iarnă, pregătite pentru primăvară. Mentenanța lor trebuia să fie făcută mai des. Acestea sunt de suport, noi le-am folosit pentru a suplini pe moment anumite situații. Acum este o anchetă în curs, nu știu exact ce a fost acolo. Aparatele sunt foarte sensibile. Aceste TIR-uri sunt deservite de DSU. În interior sunt cadre medicale care sunt ale spitalului în custodia căruia sunt lăsate acestea. Ar trebui să ne întrebăm ce s-a făcut după ce problema de aseară a fost depistată. Acești pacienți sunt fragili. Pacintii COVID care ajung în stare critică sunt fragili. Pacienții intubati au perspective sumbre. Nu știm ce s-a întâmplat. Este o anchetă în desfășurare. Trebuie să fim siguri că facem tot ceea ce ține de noi, așa trebuie să evaluăm situația de aseară”, a explicat fostul ministru.