Home Politic Încă un șef de instituție reținut pentru falsificarea studiilor

Încă un șef de instituție reținut pentru falsificarea studiilor

DISTRIBUIŢI

Șeful DRDP Craiova, Bogdan Bratu, cercetat pentru că ar fi folosit acte false la angajare, a fost reținut pentru 24 de ore, iar procurorii propun arestarea preventivă a acestuia, a anunțat sâmbătă Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Șeful Direcției de Drumuri Craiova și-ar fi falsificat o diploma de licență, care atesta că a absolvit Facultatea de Construcții în cadrul Universității de Petrol și Gaze din Ploiești, pentru a putea ocupa funcția de conducere la nivelul DRDP Craiova.

Prin ordonanța din data de 23.04.2021 s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de un inculpat, pentru săvârșirea infracțiunii continue de înșelăciune, prev. de art.244 al.1 și 2 din C.pen, constând în aceea că în perioada mai 2014 – prezent, ar fi indus și menținut în eroare Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere SA, cu ocazia încheierii contractului individual de muncă și ulterior prin modificarea succesivă a acestuia printr-un număr de 12 acte adiționale (din 2014 până în 2021), prin depunerea la dosarul de angajare a unei diplomei de licență obținută fraudulos, desființată de Judecătoria Sectorului 4 București la data de 16.03.2016 prin sentința penală nr. 727, dispusă în dosarul nr. 15771/4/2015, actele adiționale producând efecte prin avansarea în cariera profesională și prin creșterea remunerațiilor salariale.

Inculpatul a continuat să utilizeze actele de studii cu ocazia angajării la diferite entități, și după ce a fost audiat în calitate de martor în dosarul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 București în legătură cu valabilitatea acestora.

Prin utilizarea unor diplome de studii falsificate / anulate, inculpatul a ocupat funcții publice importante (director regional în cadrul Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere SA), funcții în virtutea cărora a avut acces la informații de importanță strategică, gestionarea bugetelor privind construcția și modernizarea drumurilor naționale, derularea și atribuirea contractelor de achiziție publică și de modernizare a rețelelor de drumuri, atribuirea contractelor de deszăpezire, întreținere și pază a acestora.

Prin faptele indicate a fost prejudiciată instituția angajatoare cu suma de 985.625,3 lei, reprezentând încasarea tuturor drepturilor salariale aferente funcțiilor deținute fără drept.

La data de 23.04.2021, s-a dispus reţinerea inculpatului pentru o durată de 24 ore. Totodată, procurorul de caz a propus Judecătoriei Sectorului 5 București arestarea preventivă a acestuia.

3 ARII

  1. Felicitari instituției care a reușit să identifice acest infractor, similar speței cu impostorul Lucian Baranga mason plantat de frații săi la conducerea ORNISS ,..rămâne însă o necunoscuta ce vor decide magistrații pentru a sancționa penal și pecuniar pe cei sus menționați pentru a descuraja aceste practici ilegale. Pot anchetatorii să obțină documente de la șefii partidelor politice din România cu privire la identitatea politicianului român care a scris caracterizarea sau scrisoarea de recomandare pentru a i lansa pe funcțiile publice pe cei doi infractori !!!!

  2. Deci a luat in mina 1 milion, printr-o diploma falsa ce a ramas in vigoare timp de 5 ani dupa anularea ei judecatoreasca? …asa sa tot traiesti intr-o tara ce se mai si considera membra a UE… Nici in Nigeria sau Gabon nu vezi asa ceva! …dar la valahii „europeni” se poate.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.