Home Actualitate DNA a trimis în judecată încă un manager de spital pentru corupție

DNA a trimis în judecată încă un manager de spital pentru corupție

DISTRIBUIŢI

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Brașov au dispus trimiterea în judecată,

În stare de arest la domiciliu, a inculpaților:

LUKACS ANTAL, la data faptelor manager al Spitalului Municipal Odorheiu Secuiesc și în același timp membru al Comitetului Director, pentru săvârșirea infracțiunilor de:
– abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată (4 fapte),
– luare de mită (4 fapte),
– cumpărare de influență,

BALINT ENIKO, la data faptelor referent la Serviciul Achiziții Publice în cadrul spitalului Spitalului Municipal Odorheiu Secuiesc, pentru comiterea infracțiunilor de:
– abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată (4 fapte),
– luare de mită (4 fapte),
– folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații,

BARCZAN LASZLO, la data faptelor magazioner în cadrul Spitalului Municipal Odorheiu Secuiesc, pentru comiterea infracțiunilor de:
– abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată (2 fapte),
– luare de mită (2 fapte),

PERSOANĂ FIZICĂ, la data faptelor administrator în fapt al SC CHANTEL SANTE SRL, pentru săvârșirea infracțiunilor de:
– complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată (2 fapte),
– dare de mită (5 fapte),
– instigare la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată (2 fapte),
– trafic de influență,

Și în stare de libertate a inculpaților:

PERSOANA FIZICĂ, la data faptelor contabil în cadrul SC Chantel Sante SRL, pentru comiterea infracțiunilor de:
– complicitate la complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată (2 fapte),
– complicitate la instigare la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată (2 fapte),

PERSOANA FIZICĂ, șofer al omului de afaceri, pentru comiterea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată.

În aceeași cauză a mai fost trimisă în judecată SC CHANTEL SANTE SRL, față de care s-a dispus măsura preventivă a interzicerii desfășurării activităților în contextul cărora au fost comise infracțiunile de:
– complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată (2 fapte),
– dare de mită (5 fapte),
– instigare la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată (2 fapte).

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut în esență următoarea stare de fapt:
Această cauză a avut ca obiect presupusa atribuire frauduloasă, de către persoane din conducerea spitalului Spitalului Municipal Odorheiu Secuiesc, județul Harghita, a unor contracte prin care unitatea medicală ar fi achiziționat echipamente și produse medicale supraevaluate, dintre care unele nu îndeplineau condițiile de conformitate, iar altele nici nu erau necesare.
Pentru atribuirea contractelor preferențiale plătite din bani publici, spitalul în cauză ar fi organizat proceduri formale prin care să fie desemnată câștigătoare o anumită firmă.
În schimbul acestor demersuri, persoane din conducerea spitalului ar fi primit sume de bani de la reprezentantul legal al firmei respective.

Anterior, din această cauză, au mai fost disjunse două dosare penale, în care procurorii anticorupție au dispus trimiterea în judecată, printre alții, a fostului șef al Brigăzii de Operațiuni Speciale Brașov și a managerului Spitalului de Boli Infecțioase Brașov (vezi comunicat http://www.pna.ro/comunicat.xhtml?id=10240 și http://www.pna.ro/comunicat.xhtml?id=10299).

Concret, în perioada 10 aprilie – 02 decembrie 2020, inculpatul Lukacs Antal, manager al Spitalului Municipal Odorheiu Secuiesc, cu încălcarea prevederilor legale privind achizițiile publice, ar fi aprobat încheierea, cu omul de afaceri care controla SC Chantel Sante SRL, inculpat în prezenta cauză, a mai multor contracte ce aveau ca obiect achiziționarea de către spitalul respectiv a unor aparate și produse medicale.
O contribuție importantă în aceste demersuri ar fi avut-o și inculpații Balint Eniko și Barczan Laszlo, referent în cadrul Serviciului Achiziții Publice, respectiv magazioner în cadrul Spitalului Municipal Odorheiu Secuiesc, care ar fi întocmit o parte dintre documente și ar fi permis omului de afaceri, prin intermediul celor doi angajați ai săi (șoferul și contabilul) accesul la informații confidențiale cuprinse în ofertele depuse de alți operatori economici.
De menționat este faptul că toate produsele ar fi fost cumpărate la prețuri supraevaluate, în unele cazuri fiind livrate chiar și produse neconforme, iar în altele achiziția s-a desfășurat în condițiile în care acest lucru nu se impunea raportat la nevoile unității spitalicești.
În aceeași perioadă, inculpatul Lukacs Antal, în schimbul efectuării cu prioritate a unor plăți către SC Chantel Sante SRL (deși unitatea spitalicească nu dispunea la acel moment de fondurile necesare pentru a face acest lucru) i-ar fi cerut omului de afaceri să-și folosească influența pe care acesta ar fi pretins că o are asupra persoanelor din conducerea Autorității Naționale de Management al Calității în Sănătate, în scopul obținerii nivelului de acreditare corespunzător clasei a doua, deși spitalul îndeplinea doar condițiile cerute de lege pentru acordarea clasei a treia.

Pentru demersurile descrise mai sus, omul de afaceri ar fi promis și remis celor trei inculpați (angajați ai Spitalului Municipal Odorheiu Secuiesc) sume de bani și alte foloase după cum urmează:
– inculpatul Lukacs Antal ar fi primit suma totală de 30.000 euro, din care 20.000 euro reprezenta o parte din procentajul de 20% (echivalent a 89.000 euro) din valoarea unor contracte evaluate la 2.136.707 lei, promis de omul de afaceri,
– inculpații Balint Eniko și Barczan Laszlo ar fi primit și acceptat promisiunea remiterii de bani și foloase necuvenite, necuantificate până în prezent.

Prin aceste demersuri, inculpații ar fi adus un prejudiciu în dauna spitalului amintit mai sus în valoare totală de 2.321.728 lei concomitent cu obținerea unui folos necuvenit în același cuantum pentru societatea SC Chantel Sante SRL.

Spitalul Municipal Odorheiu Secuiesc s-a constituit parte civilă în cauză.

În cauză au fost dispuse măsuri asigurătorii asupra mai multor bunuri mobile și imobile ce aparțin inculpaților.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunal Brașov cu propunere de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse în cauză.

În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin din partea ofițerilor de poliție din cadrul Direcției Generale Anticorupție.

1 COMENTARIU

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.