Clotilde Armand a explicat astăzi care e situația gunoiului din Sectorul 1:
„Am avut astăzi mai multe întâlniri la Prefectură cu sortatorii și dl. Prefect. Sortatorii au porțile închise pentru compania Romprest pentru că nu și-a plătit datoriile. Vineri și sâmbătă am lucrat împreună cu sortatorii să găsim soluția cea mai bună pentru ca Primăria Sectorului 1 să plătească datoriile Romprest direct spre aceștia.
Tot astăzi a avut loc o întâlnire la prefectură între reprezentanții primăriei, dl. Prefect și reprezentanții Romprest. Cei din urmă au refuzat varianta prin care Primăria Sectorului 1 să preia datoriile către sortatori și să plătească direct (vrem să plătim datoriile cuiva și respectivul nu este de acord). Alt șantaj, altă luptă. Birocratică și stufoasă.
Între timp, am găsit o altă variantă cu juriștii și sortatorii prin care putem prelua datoriile companiei de salubritate și să plătim direct către sortatori. Mâine dimineață sperăm să finalizăm contractul și deschidem porțile sortatorilor. După cum vedeți, compania de salubritate nu face nici cel mai mic efort spre rezolvarea situației. Și gunoiul este neridicat chiar dacă este plătit la zi! Dar nu e nimic.
PS: Avem confirmarea de la sortatori că Romprest a dus la sortare până acum gunoiul de la agenții economici (aceștia au contract separat cu operatorul de salubritate)! Nu de la populație. Pe banii plătiți de primărie. Această acțiune se numește deturnare de fonduri.”, a conchis Primarul Sectorului 1, Clotilde Armand.
Sunt foarte curios daca afirmatiile precedente ale primarului Sectorului 1 din Bucuresti, doamna Clotilde Armand referitoare la faptul ca exista o mafie in PNL care este de 20 de ani implicata in adacerea gunoaielor sunt reale si organele abilitate ii vor sanctiona pe cei din conducerea PNL, sau pur si simplu este un aranjament mediatic pentru lasarea dumneaei in cursa pentru viitorul presedinte al Romaniei !!!