Aviatorii își cer și drepturile bănești cuvenite în fața premierului Victor Ponta, cel care le-a promis că va repara nedreptățile făcute anterior prin tăierea salariilor și scăderea pensiilor unor categorii de foști angajați. Într-o scrisoare deschisă ce ne-a parvenit la redacția „Curentul”, comandantul Doru Vârlan, expert agreat al Comisiei Europene pe probleme de aeronautică, îi atrage atenția lui Ponta că ar vrea să repare o nedreptate cu o altă nedreptate înjumătățită în ceea ce privește pensiilor aviatorilor. „Cred că mai avem în continuare măsuri de adoptat împreună pentru aviatori, pentru personalul navigant, pentru cei care au avut de suferit în urma crizei economice…să reparăm nedreptăţile din 2010-2011”, promitea Ponta pe 4 martie 2014 în plenul Parlamentului. Numai că în realitate, nu s-a întreprins nimic iar aviatorii își cer acum drepturile promise.
„Constatăm cu mare surprindere că, după 4 (patru) ani de la marea nedreptate făcută aviatorilor civili români, respectiv, şi generic vorbind, personalului navigant civil pensionar din România prin diminuarea drastică a pensiei legal şi constituţional atribuite, Dumneavoastră, prin impunerea imperativă a unei limite de 20 de ani de activitate ca personal navigant, cum şi prin impunerea altor limitari, sunteţi pe cale de a “îndrepta” o nedreptate cu o altă imensă nedreptate, aceea de a face “dreptate” în mod discriminatoriu doar la circa 50% dintre cei afectaţi. Astfel, printre altele, la punctul 9 din Propunerea legislativă, se afirmă “nu se susţin” şi se cere eliminarea. Art. 427, prin urmare, Domnule Prim Ministru VICTOR VIOREL PONTA, vreţi să fie eliminate de la aşa-zisa “reparaţie” aproape 50% dintre noi. Adică cei care, din diverse motive, inclusiv oprirea din activitatea de zbor de către fosta securitate. Înţelegem că, probabil, ar fi normal să fie “penalizaţi” cei care nu au avut “norocul” să treacă de normele impuse de către Dumneavoastră, dar prin eliminare, nu faceţi decât să perpetuaţi o discriminare prin alte discriminări. Oare aceasta este România pe care ne-o propuneţi ??? Vreau să cred că NU”, se precizează în scrisoarea deschisă a comandantului Doru Vârlan către Victor Ponta.