Home Dezvăluiri Auditorii din MS au identificat noi infracțiuni comise de Beatrice Mahler cu...

Auditorii din MS au identificat noi infracțiuni comise de Beatrice Mahler cu fondurile din bugetul de stat

DISTRIBUIŢI

În anul 2017, ministrul de atunci al Sănătății, Florian Bodog a demis-o ilegal din funcția de manager a Institutului Marius Nasta, după cum avea să constate Curtea de Apel București prin Hotărârea 5330 din 13 decembrie 2018, pe doctorița Gilda Georgeta Popescu, care câștigase postul prin concurs în 2016. Ordinul ilegal al lui Bodog R/1413/11.12.2017, anulat de judecători, fusese emis pentru a vacanta postul pe care a fost numită imediat Beatrice Mahler, pupila lui Bodog.

Vezi AICI de ce în spital lui Mahler i se spune Dorela.
Înainte de demiterea sa din 2017, Gilda Popescu a răspuns unor întrebări adresate de ziarul Libertatea explicând că ministrul Bodog i-a impus ca director financiar-contabil pe Costel Jarcă, un personaj care s-a dovedit un „incompetent și care, după aceea, a fost zburat și de la noi și de la Spitalul de Urgență Floreasca”, declara Gilda Popescu. Conform declarației sale de avere, Costel Jarcă lucra în anul 2016 la o firmă care închiria și repara stivuitoare.

Cum funcționează Mafia din Sănătate

Ca să-l mulțumească pe binefăcătorul său Bodog, în iulie 2019, Mahler a scos la concurs postul de director financiar al Institutului Marius Nasta unde singurul candidat a fost Costel Jarcă, omul ministrului. Președintă a comisiei de examen a fost numită Mihaela Marcu, directoarea financiară de la Spitalul Burghele, soția celebrului Marcu George Cristian, proaspăt eliberat la acel moment din închisoare, condamnat fiind în dosarul 34788/3/2014 de Curtea de Apel București, ca fost manager al Spitalului Obregia, pentru lucrări de construcții supraevaluate. Anunțul de concurs poate fi vizualizat AICI.
Costel Jarcă a fost declarat admis de comisia condusă de Mihaela Marcu, iar o lună mai târziu, firma Luxuria Aedificium SRL, condusă de Marcu George Cristian, primea două contracte de la Spitalul Marius Nasta în valoare de 10.158.294,6 lei, 8,4 milioane lei fiind fonduri alocate din bugetul de stat. Cele două contracte sunt declarate de Mihaela Marcu în declarația sa de interese, iar firma Luxuria Aedificium SRL este indicată în aceeași declarație de interese ca aparținând rudei sale de gradul I. Vezi declarația AICI.

Auditul arată că Mahler a achitat către Luxuria lucrări neexecutate vreodată

Echipa de audit trimisă de Ministerul Sănătății anul acesta la Institutul Marius Nasta a constatat că deși lucrările nu fuseseră executate și nici recepționate de institut, ordonatorul de credite Beatrice Mahler a achitat întreaga valoare a contractului, rămânând o sumă de doar 2024,91 lei neachitată probabil din eroare. Cum niciuna din operațiunile pe care le dispune ordonatorul de credite premergător unei plăți, respectiv angajarea, lichidarea și ordonanțarea nu poate fi făcută fără viza directorului financiar-contabil, manevra nu a putut fi efectuată fără semnătura lui Jarcă. Un director financiar-contabil corect putea întoarce orice plată dispusă de ordonator, chiar dacă acesta ar fi insistat să achite lucrările neefectuate. Infracțiunea comisă de cei doi poartă numele de delapidarea Institutului Marius Nasta în favoarea Luxuria Aedificium SRL, iar plățile dispuse fără respectarea legii reprezintă abuz în serviciu.

Suma primită de Luxuria Aedificium prin semnăturile lui Mahler și Jarcă în 2019, reprezintă 90% din încasările firmei din acel an.

Cele două inspectoare de audit au verificat pe loc dacă lucrările plătite sunt efectuate și au constatat că nici la data auditului „nu au fost  continuate și finalizate lucrările și nu a fost trimis niciun document din partea executantului care să justifice acest lucru. Totodată, deși clădirea nu putea fi preluată de la executant decât în baza procesului-verbal de recepție la terminarea lucrărilor, potrivit art.22, alin. (1) din H.G. nr. 273/1994, aceasta este dată în folosință.”, scrie în raportul de audit.

Mahler a uns cu bani necuveniți și dirigintele de șantier

O altă constatare a echipei de audit este că pentru a putea delapida banii din fondurile de la bugetul de stat, Mahler și Jarcă i-au achitat și dirigintelui de șantier servicii neefectuate, pentru ca acesta să semneze cu ochii închiși. Ba mai mult, echipa de audit constată că „achiziția directă de servicii de dirigenție șantier a fost efectuată pe SEAP, prin publicarea anunțului de achiziție în data de 10.10.2019, ulterior certificării de către dirigintele de șantier a Situației de plată nr. 1 aferentă perioade 19.09.- 30.09.2019. De aici, se poate concluziona că, ori achiziția directă în SEAP s-a făcut formal, ori dirigintele de șantier a certificat niște lucrări la care nu a participat.”, scriu cele două auditoare. Adică ori fals în acte la SEAP, ori fals în acte la contract.

Ministerul Sănătății ne-a comunicat în scris că raportul de audit aflat integral în posesia noastră a fost aprobat de către ministru și că „au fost luate măsurile prevăzute” adică, mai abrupt exprimat, au fost sesizați procurorii DNA.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.