Home Special Importanța culturii generale

Importanța culturii generale

DISTRIBUIŢI

Planeta noastră și locuitorii ei trăiesc în prezent dramatice schimbări. Din punct de vedere astronomic suntem influiențați de transformările din sistemul planetar dar și de activitățile noastre de a face „excursii” în afara terei; Influiențele din afară combinate cu unele acțiuni umane nocive duc la fenomene climatice periculoase (încălzirea globală) precum și la apariția poluării periculoase pentru viață. Dintre acțiunile nocive efectuate de om, cu certitudine cele de natură nucleară sunt cele mai grave. Unele dintre activități au un dublu caracter – pozitiv prin efectele social-economice dar negativ din punct de vedere al evoluției spiritual-morale. Una din cele mai severe schimbări din viața oamenilor o constituie conflictele social-politice ducând la războaie ucigătoare. Esențială e observația că acestea din urmă, și nu numai ele, sunt influiențate decisiv de apariția și dezvoltarea din ultimii 60 de ani a sistemelor cibernetice. Inițial, acestea au fost realizări teoretice ale unor iluștrii matematicieni, pentru ca în relativ puțini ani să devină instrumente de informare și decizie hotărâtoare în întreaga viață social-politico-economică.

*

*   *

Toate cele enumerate mai sus sunt, fără excepție direct influiențate de cultura oamenilor. În zecile de mii de ani de existență a lui homo sapiens, marea majoritate a realizărilor s-au efectuat prin apariția și creșterea influenției culturii umane.

Fără logica lui Aristotel, fără splendida rigoare a Limbii Latine, fără știința, literatura și artele renașterii, n-am fi ajuns aici. Și, mai presus de toate fără învățăturile Mântuitorului, oamenii nu s-ar fi putut dezvolta spiritual evoluând spre ce reprezintă ei azi.

Dezvoltarea culturală a omenirii a reprezentat principalul motor al progresului.

La jumătatea secolului al XX-lea un om cult trebuia să aibe o imagine corectă despre toate evenimentele și faptele din evoluția multimilenară a umanității. Cultura generală existentă atunci ca fenomen planetar a făcut posibilă apariția și dezvoltarea unuia din cele mai senzaționale realizări din istoria umană: informatizarea și cibernetizarea.

Capacitatea actuală a calculatoarelor de cele mai diverse dimensiuni oferă oamenilor ceea ce nici n-ar fi visat ca posibil acum 60 de ani: într-un timp extrem de scurt, prin acțiunea unui instrument de dimensiunea unei mici cutii de … bomboane orice om poate avea legături cu fiecare punct de pe glob și poate accesa informații din orice domeniu.

Ca să savureziu unul din sonetele lui Shakespeare nu mai e necesar să consulți operele marelui poet ci doar să apeși pe un buton al micului telefon mobil păstrat în buzunar. Elevul conștiincios nu mai trebuie să citească capodopera lui Tolstoi „Război și Pace”, ca să afle numărul și denumirea personajelor, ci acționând același buton.

Miraculos instrument în slujba tuturor oamenilor! Dar, există un dar … nu cumva se generează comoditate intelectuală și chiar lene?

Dacă formidabilul instrument e folosit de un om cu cultură generală satisfăcător, s-a realizat ceea ce trebuie: un instrument în slujba omului. Dar nu, se poate produce un fenomen de schimbare psiho-intelectuală a omului – devenit treptat robul mașinilor.

Atenție deci la Cultura Generală și necesitatea ei trebuie înțeleasă de profesori, de elevi , de părinți, de politicieni, de toți oamenii.

Altfel, previziunile tragico-comice din filmul  „Timpuri noi” cu Charlie Chaplin se vor adeveri.

1 COMENTARIU

  1. Felicitari pentru subiectul culturii generale !!
    O mica completare daca mi permiteti, polictienii de la conducerea acestei Romanii duc un razboi sub toate formele la adresa intelectualilor, persoanelor cu stiinta de carte, si am sa va argumentez . Astfel, sub pretextul modernizarii invatamantului din Romania, sub privirea intelegatoare a lui KLaus Johannis, decidentii au considerat ca limba latina trebuie sa fie scoasa din programa scolara, si cred ca asta are leagatura cu necesitatea cunoasterii si promoavarii culturii generale.
    In limba latina cuvantul ministru inseamna servitor in slujba poporului, iar politicienii nu au interesul ca poporul sa cunoasca sensul acestui cuvant, inchei citatul.
    Stiati ca in Grecia la examenul de bacalaureat o proba obligatorie pe care o au absolventii de liceu este sa arate ca stiu sa danseze si sa cante un cantec national, popular.
    In vara trecuta am vizitat Gradina Botanica din Praga si am avut pur si simplu un soc fata de ce am vazut, si am sa incerc sa va explic de ce , practic familii intregi, bunici, parinti, copii erau pe banci, pe iarba cu carti in mana si citeau, da citeau.
    Stiati ca pe canalele de televziune din Cehia se promoveaza clipuri publicitare cu subiectul ca nu esti complet format intelectual daca nu citesti 100 de autori cehi !!!
    Stiati ca in scolile din Romania elevii faceau bancuri pe subiectul analfabetsimului si limbajului incorect gramatical in perioada in care Viorica Dancila era prim ministru, iar sefii Consiliilor Judetene din PSD amenintau cu destituirea orice dirfector de scoala care permitea libertatea de exprimare pe acest subiect.
    Adica politica psd a pumnului in gura, adio libertatea de exprimare ..

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.