Ministerul Afacerilor Externe precizează că autorităţile germane au revizuit condiţiile de intrare în Republica Federală Germania, în contextul pandemiei de COVID-19. Potrivit informaţiilor comunicate public de către autorităţile germane, noile condiţii intră în vigoare la data de 3 octombrie 2021, ora 00:00.
Astfel, România a fost inclusă în lista zonelor cu risc epidemiologic ridicat, iar persoanele care sosesc din România pot intra pe teritoriul Republicii Federale Germania, în următoarele condiţii:
1. Prezentarea unuia dintre următoarele 3 documente:
– document care atestă rezultatul negativ al testării pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2. Sunt acceptate testele tip PCR (efectuate cu maximum 72 ore anterior sosirii) şi cele antigen (efectuate cu maximum 48 ore anterior sosirii). Copiii cu vârsta de până la 12 ani sunt exceptaţi de la testarea pentru depistarea infecţiei cu virusul SARS-CoV-2;
– document care atestă efectuarea schemei complete a vaccinării împotriva COVID-19, cu unul dintre vaccinurile omologate la nivelul UE, cu condiţia să fi trecut cel puţin 14 zile de la administrarea rapelului sau a dozei unice (pentru vaccinul efectuat în doză unică). Nu este obligatorie prezentarea certificatului verde;
– document care atestă trecerea prin boală (infectarea cu virusul SARS-COV-2). Acesta trebuie să fi fost emis de către un laborator medical, într-o perioadă cuprinsă între cel puţin 28 zile şi cel mult 6 luni anterior intrării pe teritoriul Republicii Federale Germania. Este admisă şi prezentarea cumulativă a documentului care atestă trecerea prin boală, împreună cu cel care atestă vaccinarea cu cel puţin o doză a unui vaccin omologat la nivelul Uniunii Europene.
Documentele menţionate anterior trebuie redactate într-una dintre limbile germană, engleză, franceză, italiană sau spaniolă şi pot fi prezentate în format fizic sau electronic.
2. Înregistrarea, anterior deplasării, prin intermediul platformei https://einreiseanmeldung.de. Această obligaţie este valabilă şi pentru persoanele care s-au aflat pe teritoriul României în ultimele 10 zile anterior deplasării. În situaţii excepţionale, atunci când nu este posibilă înregistrarea online prin intermediul portalului, pasagerii trebuie să completeze înregistrarea pe suport de hârtie. Persoanele care prezintă la intrarea pe teritoriul Republicii Federale Germania numai documentul care atestă un rezultat negativ pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 vor intra în carantină pentru o perioadă de 10 zile şi au obligaţia, imediat după sosire, de a se deplasa direct spre locuinţă. Măsura carantinei poate fi încheiată anticipat, după o perioadă de cel puţin 5 zile, dacă persoana în cauză a efectuat un nou test pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2, al cărui rezultat este negativ. Copiii cu vârsta de până la 12 ani au obligaţia de a rămâne în carantină 5 zile de la intrarea pe teritoriul Republicii Federale Germania.
În cazul persoanelor care deţin un document care atestă efectuarea schemei complete a vaccinării împotriva COVID-19 sau un document care atestă trecerea prin boală şi, din orice motiv, nu îl pot înregistra pe platforma menţionată sau prezenta la momentul intrării, sunt obligate să intre în carantină. Carantina poate fi întreruptă dacă persoana în cauză transmite, prin intermediul platformei https://einreiseanmeldung.de, documentul care confirmă vaccinarea sau trecerea prin boală.
Sunt exceptate de la măsura înregistrării anterioare pe platforma https://einreiseanmeldung.de şi de la măsura carantinei obligatorii, în principal, următoarele categorii de persoane:
-persoanele aflate în tranzit;
– lucrătorii din domeniul transporturilor;
– membrii ai delegaţiilor oficiale;
– persoanele care se deplasează în Republica Federală Germania pentru a fi trataţi pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2;
– persoanele care au petrecut mai puţin de 24 de ore într-o zonă cu risc ridicat sau într-o zonă cu variante de virus (www.rki.de – zone de risc) sau intră în Republica Federală Germania pentru mai puţin de 24 de ore sub regimul traficului de frontieră, precum şi lucrătorii transfrontalieri etc.;
– persoanele care călătoresc pentru sejururi mai mici de 72 ore, pentru a vizita rude de gradul I.
MAE recomandă cetăţenilor români să se informeze temeinic, anterior deplasării în Republica Federală Germania, şi să consulte paginile de internet ale Ministerului Federal al Sănătăţii din Germania, https://www.bundesgesundheitsministerium.de/coronavirus-infos-reisende/faq-tests-einreisende-englisch.html, Ministerului Afacerilor Externe al României, https://www.mae.ro/node/51913 şi Ambasadei României la Berlin, http://berlin.mae.ro/, inclusiv privind eventuale modificări de ultim moment sau detalii suplimentare stabilite de autorităţile landului de destinaţie, accesibile la următoarea pagină de internet: https://www.bundesregierung.de/breg-de/themen/coronavirus/corona-bundeslaender-1745198.
Ministerul Afacerilor Externe reaminteşte cetăţenilor români care doresc să se deplaseze sau se află pe teritoriul Republicii Federale Germania că pot solicita informaţii consulare la numerele de telefon ale Ambasadei României la Berlin: 0049 30 21239555, 0049 30 21239514 şi 0049 30 21239516, Consulatului General al României la Bonn: 0049 228 6838135; 0049 2286838211; 0049 228 6838244; 0049 228 6838254, Consulatului General al României la Munchen: 0049 89 553307; 0049 89 98106143, Consulatului General al României la Stuttgart 0049 711 664 86 11, 0049 711 664 86 12, 0049 711 664 86 13, 0049 711 664 86 14 şi 0049 711 664 86 15, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă. De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi telefonul de urgenţă al misiunii diplomatice a României la Berlin 0049 160 157 9938, oficiilor consulare ale României la Bonn 0049 173 5757 585, Munchen 0049 160 208 7789 şi Stuttgart 0049 171 681 3450.