UPDATE 18.12.2021: În drumul către Monitorul Oficial, OUG care modifică legea evaziunii fiscale a suferit schimbări
În anul 2015, Curtea Constituțională a decis că articolul 6 din Legea 241/2005 privind evaziunea fiscală este neconstituțional pentru că nu erau definite exact „reținutele la sursă”. Acesta era formulat astfel: „Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la un an la 6 ani reţinerea şi nevărsarea, cu intenţie, în cel mult 30 de zile de la scadenţă, a sumelor reprezentând impozite sau contribuţii cu reţinere la sursă.”
Astăzi, în pofida referendumului din 2019 când poporul a votat ca Guvernul să nu mai adopte „ordonanţe de urgenţă în domeniul infracţiunilor”, premierul Nicolae Ciucă a aprobat o ordonanță de urgență prin care reintroduce infracțiunea de la articolul 6, într-o formă mult mai dură și definind taxele la care se referă: „Constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 1 an la 5 ani sau cu amendă reținerea și neplata, încasarea și neplata ori, după caz, nereținerea sau neîncasarea, în cel mult 60 de zile de la termenul de scadență prevăzut de lege, a impozitelor și/sau contribuțiilor prevăzute în anexa la prezenta lege”. Anexa poate fi citită la finalul articolului.
Adică orice reconsiderare în urma unui control fiscal a venitului plătit unei persoane fizice se transformă în infracțiune prin introducerea în definiția infracțiunii a cuvântului „nereținerea” care nu era prezent în forma veche. Mai exact toate situațiile conflictuale de-a lungul ultimilor ani între contribuabili și Fisc devin infracțiuni: diurnele acordate și reconsiderate de ANAF ca venit salarial, tichete cadou acordate unor angajați ai partenerilor, prestări servicii pe PFA, veniturile reconsiderate din activități independente, folosirea autoturismului sau a telefonului în interes personal pentru angajații microîntreprinderilor și lista rămâne deschisă!
(Anexa la Legea nr. 241/2005)
Impozitele și contribuțiile care intră sub incidența articolului 6^1
Nr.crt. | Denumirea obligației fiscale | Temeiul legal | |
1. | Impozitul pe dividendele plătite de o persoană juridică română către o persoană juridică română
|
Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, art. 43 | |
2. | Impozitul pentru veniturile din activități independente realizate în baza contractelor de activitate sportivă | Legea nr. 227/2015, cu modificările si completările ulterioare, art. 68 ^ 1 alin. (2) și (4) | |
3. | Impozitul pe veniturile din drepturile de proprietate intelectuală | Legea nr. 227/2015 ,cu modificările si completările ulterioare, art. 72 alin. (4) și (5) | |
4. | Impozit pe venitul din salarii si asimilate salariilor | Legea nr. 227/2015, cu modificările si completările ulterioare, art. 78,alin. (1), (2^1), (3) și (4), art. 80 alin. (1) și (2) și art. 82 alin. (4) | |
5. | Impozitul pe veniturile din arendă | Legea nr. 227/2015, cu modificările si completările ulterioare, art. 84 alin. (8) și (9) | |
6. | Impozitul pe veniturile sub formă de dobânzi | Legea nr. 227/2015, cu modificările si completările ulterioare, art. 97 alin. (1) – (4) | |
7. | Impozitul pe veniturile impozabile obținute din lichidarea unei persoane juridice sau din reducerea capitalului social, potrivit legii | Legea nr. 227/2015, cu modificările si completările ulterioare, art. 97 alin. (5) | |
8. | Impozit pe veniturile sub forma de dividende | Legea nr. 227/2015, cu modificările si completările ulterioare, art. 97 alin. (7) | |
9. | Impozitul pe veniturile din pensii | Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare, art. 101 alin. (1), (3), (8) și (9) | |
10. | Impozitul pe veniturile din premii și din jocuri de noroc | Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare, art. 110 alin. (1), (2), (2^1) ,(3) și (6) | |
11. | Impozitul pe veniturile din alte surse | Legea nr. 227/2015, cu modificările si completările ulterioare, art. 115 alin. (1), (1^2) și (3) | |
12. | Impozitul pe veniturile obținute de o persoană fizică dintr-o asociere cu o persoană juridică, contribuabil potrivit titlului II din Legea nr. 227/2015 cu modificările și completările ulterioare | Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare, art. 125 alin. (8) | |
13. | Impozitul pe veniturile obținute de o persoană fizică sau entitate – asociere fără personalitate juridică dintr-o asociere cu o persoană juridică, contribuabil potrivit Legii nr. 170/2016 privind impozitul specific, cu modificările și completările ulterioare | Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare, art. 125 alin. (8^1) | |
14. | Impozitul pe veniturile obținute de o persoană fizică dintr-o asociere cu o persoană juridică, contribuabil potrivit titlului III din Legea nr. 227/2015 cu modificările și completările ulterioare | Legea nr. 227/2015 , cu modificările și completările ulterioare, art. 125 alin. (9) | |
15. | Contribuția de asigurări sociale | Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare, art. 146 alin. (1), (2^1) lit. a) – b), (3), (9), (9^1), (10) și art. 151 alin. (5), (6) și (21) . | |
16.
17. |
Contribuția de asigurări sociale de sănătate
|
Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare, art. 168 alin. (1), (2^1) lit. a) – b), (3), (7), (7^1) și (10) și art. 174 alin. (5), (6) și (21) |
18. | Impozit datorat pe venitul din transferul proprietăților imobiliare din patrimoniul personal | Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare, art. 111 alin. (6) |
19. | Contribuția la Fondul pentru mediu | Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările și completările ulterioare, art. 9 alin.(1) lit. a) și art. 11 alin.(1) |
Se stipuleaza ceva in legatura cu retroactivitatea sanctiunilor? Oricum e compet ilegala fara o lege votata de parlament.
In sfarsit s a deranjat dupa 7 ani de stat in fotoliu comod la butoanele puterii din Romania, acest neamt~din Sibiu sa catadiceseasca asa la nivel minimal sa adapteze si dumnealui prin politicienii pe care -i dirijeaza sa inceapa si dumnealui sa modernizeze legislatia fiscala din Romania dupa modelul german, cand va incepe sa copieze dsi SHUFA !?!