Serviciul Român de Informaţii a lansat podcastul TOP (ne)SECRET, al cărui realizator este Ovidiu Marincea, purtător de cuvânt al Serviciului. Primul său invitat a fost generalul de brigadă Dorin Rădulescu, şeful Brigăzii Antitero din SRI.
Întrebat dacă în România a existat vreodată o criză teroristă, cu nivel ridicat, la critic, la roşu, generalul Dorin Rădulescu a spus că astfel de crize nu au fost. ”Crize de acest gen nu au fost. Au fost nişte acţiuni, înainte, în principal nişte acţiuni teroriste înainte de Revoluţie, prin 91, prin 85, la care, la momentul respectiv luptătorii USLA au acţionat cum trebuie. Nu am avut crize în sensul în care au fost în Franţa, sau în alte ţări din UE, şi sincer îşi spun că nici nu ne dorim aşa ceva”, a declarat el.
Generalul a povestit cum a evoluat în carieră şi despre modul în care cei din SRI gestionează situaţiile de criză. ”Întrebarea este când se va întâmpla, nu dacă se va întâmpla, pentru că oricât de bun ar fi cineva, în zona asta, şi vorbim de servicii de top, nimeni nu poate să acopere tot”, spune generalul despre o criză majoră teroristă în ţara noastră. În cadrul interviu, generalul Dorin Rădulescu, şeful Brigăzii Antitero, vorbeşte despre prima misiune ca ofiţer al Serviciului secret. ”Primul impact a fost cu activitatea, când am început să facem practică, când am intrat în Academie. ”Nu ştiu dacă 5%, maximum 10% se potrivea cu realitatea din teren faţă de ceea ce aveam noi în cap”, povesteşte acesta.
El a dat şi exemple: ”Pornind de la acele exemple cu James Bod şi ce am putea face fiecare dintre noi, ideea de a fi de capul tău, în diferite locuri…erau tot felul de glume, când intrai în Academie: du-te să îţi iei în primire aspiratorul de campanie şi era mătura”, a spus Rădulescu, afirmând că este cel printre cei cu vechime în Serviciu, pentru că a intrat în 1996 în SRI, a absolvit Academia în 2000 şi a lucrat în Antitero 11 ani, începând de la junior level şi trecând prin mai multe etape.