Preşedintele interimar al USR, Cătălin Drulă, afirmă că partidul „a fost dat afară” de la guvernare, susţinând că preşedintele Klaus Iohannis ar fi fost „arhitectul” acestei schimbări.
„Am fost daţi afară de la guvernare. În fapt, dincolo de formalismul gesturilor, asta era o decizie, după mine, deja luată, arhitectul acestei decizii este Klaus Iohannis şi el este şi cel mai mare trădător al misiunii, al unui curent modernist în România. Ne-a promis modernizare în 2014, când eram un simplu cetăţean şi mi-am pus mare speranţă, ne-a promis din nou în 2019 modernizare, ca opus la PSD, şi acum a aşteptat doar opt luni după alegeri ca să facă această rocadă cu aducerea întregului sistem politic vechi la putere. Asta a produs foarte multă dezamăgire în societate şi descurajare”, a afirmat Cătălin Drulă, miercuri seară, la Digi 24.
El a adăugat că lumea politică „a intrat într-o mare pace iohanniană, o linişte, un sistem care nu vrea să fie deranjat”, iar USR s-a simţit „nedorit şi ejectat din acest sistem”.
„Între PSD şi PNL sunt doar culorile diferite şi le convine România aşa cum e, nu e niciunul acolo care îşi face griji sau stă noaptea, dintre lideri, dom-le cum să schimbăm, cum să reformăm. E cam bună aşa cum e. Or, nu e bună! De aia e şi disperarea asta în societate, de aia creşte în faţa oamenilor disperaţi pe care îi amăgeşte Georgică de la galerie cu câteva cuvinte frumoase”, a susţinut Cătălin Drulă.
Discursul este foarte bine construit, se concentreaza pe o singura persoana, este scurt, concentrat si vizeaza exact zona de maxim interese pentru partidele politice si anume castigarea alegerilor prezidentiale din anul 2024.
Daca va pedala pe acest subiect si va reusi sa -si coaguleze o echipa de tineri coordonati de un intelectual de calibru, un sociolog precum domnul profesoi Bortun, si bineinteles o sustinere sustinere financiara pentru a plati publicitatea in mas media, acest Catalin Drula are potentialul de a -si surclasa de departe orice posibil competitor in cursa pentru scaunul de la Cotroceni.
Criza energetica actuala, gafele incalificabile facute de primul ministru Ludovic Orban – pe subiectul concret al deciziei de a nu mai inmagazina in depozite subterane vara gaze naturale si mai apoi balbele lui Florin Catzu legat de esecul nerecunoscut public al asa zisei liberalizari a pietei de energie din Romania, politica galopanta de crestere a preturilor vor fi subiectele care -i vor oferi lui Catalin Drula biletul pentru fotoliul de la Palatul Cotroceni in anul 2024.