Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 29 martie 2022, a inculpatei POPA GEORGIANA, inspector în cadrul Direcției Generale Antifraudă Fiscală, în sarcina căreia s-a reținut comiterea infracțiunii de trafic de influență.
În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:
În cursul lunii martie 2022, inculpata Popa Georgiana ar fi pretins, în mod repetat, de la un fost director în cadrul Direcției Generale Antifraudă Fiscală (martor în cauză) suma de 100.000 euro, despre care susținea că o va remite unui procuror din cadrul Direcției Naționale Anticorupție asupra căruia a lăsat să se creadă că are influență.
În schimbul banilor, presupusul procuror ar fi trebuit să dispună o soluție favorabilă martorului într-o eventuală cauză penală în care acesta ar fi fost cercetat.
În contextul menționat mai sus, la data de 29 martie 2022, inculpata Popa Georgiana ar fi primit cei 100.000 de euro pretinși, ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante.
Inculpatei Popa Georgiana i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.
La data de 30 martie 2022, inculpata urmează să fie prezentată Tribunalului București cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Multi vor spune ca 100.000 de euro sunt bani putini dar nu sunt foarte multi romani care au un salariu de 5000 de lei pe luna adica 1000 de euro,deci gagica asta a luat o spaga egala cu salariul unui roman pentru 8(opt) ani de munca,opt ani inseamna 96.000 de euro dar am rotunjit.
Atata timp cat nu se dau pedepse de peste 10 ani cu executare pentru spagi sau furturi dastea sau 25 de ani pentru 1 milion furati,hotzi,spagari,traficanti de influenta si tozi astia se vor simtzi in elementul lor,vorba lui Giovani Becali:”ce ma eu sunt prost sa muncesc si sa astept pensia,fur 5-10 milioane de euro fac trei ani de puscarie si cand ies afara sunt don Giovani”
Apropo domnilor ziaristi mai stiti ceva de ofiterul ala de la pol.economica care a primit 1.200.000 euro spaga,cati ani a fost condamnat pentru ca toate ziarele si televiziunile au aratat cum a fost prins dupa care nimic.