În şedinţa din 13 iulie 2022, Guvernul a aprobat o Hotărâre privind completarea anexei nr. 2 la HG nr. 696/2021 pentru aprobarea pachetelor de servicii şi a Contractului-cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale, a medicamentelor şi a dispozitivelor medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2021 – 2022.
Actul normativ reglementează asigurarea cuantumului alocaţiei de hrană în unităţile sanitare publice prin transferuri de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Sănătăţii, către bugetul Fondului Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate (FNUASS). Astfel, unităţile sanitare publice vor beneficia de plata cuantumului alocaţiei de hrană suplimentar faţă de sumele contractate şi decontate din FNUASS. În acest sens, spitalele publice vor încheia un act adiţional cu casele de asigurări de sănătate cu care se află în relaţie contractuală pentru furnizarea de servicii medicale spitaliceşti în regim de spitalizare continuă, conform unui model care va fi aprobat prin ordin comun al ministrului sănătăţii şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate.
„De acum înainte, unităţile sanitare publice vor beneficia de plata cuantumului alocaţiei de hrană suplimentar faţă de sumele contractate şi decontate din Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate. Astfel, sumele aferente alocaţiilor de hrană, pe care spitalele le suportau până acum din tarifele decontate de casele de asigurări pentru serviciile de spitalizare continuă, vor putea fi utilizate pentru susţinerea altor cheltuieli, precum achiziţia de medicamente sau materiale sanitare necesare pentru tratamentul pacienţilor. Majorarea cuantumului şi eliminarea plăţii alocaţiei de hrană din tarifele decontate de casele de asigurări pentru serviciile medicale acordate în spitalizare continuă vor contribui la creşterea satisfacţiei pacienţilor internaţi şi a calităţii condiţiilor hoteliere în regim de spitalizare continuă”, a declarat Adela Cojan, preşedintele interimar al CNAS.
Începând cu data de 1 iunie 2022 cuantumul alocaţiei de hrană în unităţile sanitare publice a fost majorat, pe categorii de pacienţi sau însoţitorii acestora, astfel:
– pentru pacienţii spitalizaţi (copii şi adulţi), lăuze şi insoţitori – 22 lei/zi;
– pentru bolnavii spitalizaţi cu TBC, HIV/SIDA, hepatită, neoplazii, diabet, pacienţii cu arsuri şi cei internaţi în leprozerii – 33 lei/zi.
Alocaţia de hrană se acordă atât pentru asiguraţi, cât şi pentru persoanele care nu fac dovada calităţii de asigurat, corespunzătoare serviciilor medicale acordate în regim de spitalizare continuă în unităţile sanitare publice, în cadrul pachetului de bază, respectiv al pachetului minimal de servicii medicale.