Marți seară în jurul orei 19.30, la sediul Serviciului Independent de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul DGPMB, polițiști din cadrul DNA s-au prezentat în vederea încarcerării cu două persoane reținute pentru corupție: Ion Șoricică, fost șef al Brigăzii Rutiere în anii 1990 și Ion Joe Stoica, fost șef Birou Accidente Ușoare din cadrul Brigăzii Rutiere.
Acum în vârstă de 70 de ani, Șoricică s-a ocupat în 1990 cu circulația minerilor în Capitală. Șoricică a fost destituit în anul 2000 după ce presa a prezentat dovezi că acesta făcea trafic cu mașini furate.
Cei doi sunt acuzați de corupție după ce ar fi fost prinși în flagrant luând o șpagă de 3000 de Euro.
Surse concordante ne-au declarat că cei doi erau implicați în mușamalizarea accidentelor cu victime care veneau la Biroul de Accidente Ușoare din cadrul Brigăzii Rutiere. Astfel Stoica îl recomanda pe avocatul Șoricică celor care veneau să declare accidentele, acesta încasa șpaga sub formă de onorariu, impărțea banii cu Stoica, iar accidentul era mușamalizat.
UPDATE 5 octombrie: DNA a comunicat oficial că:
„Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 04 octombrie 2022, a inculpaților:
STOICA ION-JOE, comisar șef de poliție, fost șef al Biroului Accidente Rutiere Soldate cu Victime din cadrul Brigăzii Rutiere București, în sarcina căruia s-a reținut comiterea infracțiunii de trafic de influență,
Avocat în cadrul Baroului București, în sarcina căruia s-a reținut comiterea infracțiunii de complicitate la trafic de influență.
În ordonanțele procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:
În perioada 08 ianuarie 2022 – prezent, inculpatul Stoica Ion-Joe, în calitatea menționată mai sus, beneficiind de ajutorul celuilalt inculpat, ar fi pretins și a primit de la o persoană cercetată pentru conducerea unui vehicul pe drumurile publice având o alcoolemie peste limita legală, suma de 3.000 de euro.
În schimbul banilor, ofițerul de poliție ar fi lăsat să se creadă că are influență asupra unor colegi de serviciu și ar fi promis că îi va determina pe aceștia să dispună față de persoana cercetată o soluție de clasare.
Mai mult, inculpatul Stoica Ion-Joe i-ar fi pus la dispoziție persoanei respective “o rețetă” ce cuprindea aspectele pe care aceasta trebuia să le declare astfel încât la efectuarea unui calcul retroactiv al alcoolemiei rezultatul să fie unul inferior limitei care atrage răspunderea penală.
Celor doi inculpați li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.
La data de 05 octombrie 2022, cei doi inculpați urmează să fie prezentați Curții de Apel București cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Șoricică, fostul șef al Poliției Rutiere a dirijat minerii în 1990, care mineri erau de fapt cadre militare si securisti IMBRACATI CU UNIFORME DE MINER DE CATRE geal de paie OPREA GABRIEL care atuncia avea functia de IZMENAR PRINCIPAL .
Iata un motiv serios pentru care Oprea Gabriel este si acum, dupa Colectiv, intangibil. Ca in rest si-a facut de cap cum a dorit, inclusiv din pozitia de lider al UNPR, a oferit peste noate unui ziarist doua functii extrem de importante in partid, doarr sa nu publice un articol Poate doreste un drept la replica. Margelatu, suna-ma la EDITAT, se pare ca avem ceva subiecte pe subiect.