Home Actualitate Tomescu refuză sesizarea DNA în cazul conducerii USR a ASSMB. Pe omul...

Tomescu refuză sesizarea DNA în cazul conducerii USR a ASSMB. Pe omul lui Firea l-a denunțat pentru aceeași faptă

DISTRIBUIŢI

În urmă cu un an, ziarul Curentul publica o anchetă jurnalistică privind numirea făcută în timpul mandatului de primar al Gabrielei Firea de fostul director general al Administrației Administrației Spitalelor și Serviciilor Medicale București (A.S.S.M.B.) în funcția de Director al Direcției Medicină Școlară. Fostul director general interimar, Vasile Apostol, o alesese pentru această funcție pe Cristina Irina Pamfile, fostă secretară la o grădiniță și care nu îndeplinea condițiile de studii prevăzute pentru postul cu pricina conform art. 32 din Regulamentul de organizare și funcționare al ASSMB aprobat prin HCGMB nr. 291/2020, aceasta trebuind să aibă „pregătire in domeniul medical”. În luna mai 2021, Apostol a renumit-o pe funcție pe Pamfile după ce au expirat primele șase luni de mandat.

Septembrie 2021

După apariția în ziarul Curentul a anchetei noastre, viceprimarul USR Horia Tomescu a sesizat DNA împotriva lui Vasile Apostol pentru abuz în serviciu și a solicitat efectuarea de demersuri pentru ca ASSMB să se constituie parte civilă în dosarul penal. De trimiterea denunțului prin poșta militară s-a ocupat consiliera viceprimarului, Oana-Gabriela Sivache.
În perioada următoare, consilierii USR în frunte cu Horia Tomescu l-au atacat în mod constant cu această plângere penală pe Primarul General Nicușor Dan cerându-i să-l destituie din funcție pe Vasile Apostol.

Martie 2022

În luna martie 2022 Vasile Apostol demisionează de la șefia instituției, iar Nicușor Dan îi deleagă atribuțiile privind sănătatea viceprimarului USR Horia Tomescu. Acesta îl numește în funcția de director general interimar al ASSMB pe un fost vânzător de mobilă, Cristian Plută, un grobian( „căcat mă f*t în ei”) ca și predecesorul Apostol (băga-mi-aș p*a-n rasa voastră), iar director general adjunct pe Oana Sivache, apropiata lui Vlad Voiculescu, o traseistă închipuită care a mințit public că ar fi absolvit Yale și Michigan în paralel (detalii AICI), când ea nu a putut obține nici la concursul de angajare din ASSMB un punctaj mai mare de 4% Click AICI.  Deși cu numele, Plută e director general interimar, de fapt Sivache e șefa: ea ia deciziile și tot ea reprezintă instituția în relațiile cu terții, așa cum se observă din toate comunicările publice al ASSMB.

Octombrie 2022

Conform organigramei stabilite pentru ASSMB de Consiliul General al Municipiului București, care poate fi vizualizată chiar pe site-ul administrației, direcțiile Management Spitale, Presă, Sănătate Publică și Medicină Școlară se află în subordinea unui director general adjunct medical pentru care aleșii noștri au stabilit ca obligatorii studiile medicale. Postul este vacant de doi ani. Conform organigramei, Sivache are în subordine doar patru direcții: Tehnică, Patrimoniu, Investiții și Suport Administrativ.

În pofida hotărârii CGMB, semnătura Directoarei Generale Adjuncte a ASSMB, Oana Sivache, apare pe documente emanate de alte direcții și/sau birouri/compartimente decât cele care, conform organigramei se află în subordinea sa. L-am întrebat pe Plută în baza cărui act normativ poate „coordona” dna Sivache compartimente, direcții sau birouri cu personal aflat în subordinea Directorului General Medical, post vacant.
Totodată l-am întrebat pe Plută dacă Sivache a absolvit în 2022 în paralel cu universitățile Yale și Michigan și Medicina și l-am rugat să ne explice de ce aceste semnături ale doamnei Sivache nu reprezintă infracțiunea de uzurpare de calități oficiale, de vreme ce ASSMB o prezintă pe dna Sivache pe pagina de Facebook drept o „oficialitate”.

Plută face ce vrea Sivache și încalcă hotărârile CGMB

ASSMB ne-a răspuns prin Biroul de Presă doar că „în conformitate cu Regulamentul de Organizare și Funcționare al Administrației Spitalelor și Serviciilor Medicale București (A.S.S.M.B.) aprobat prin H.C.G.M.B. nr. 291/2020, printre atribuțiile Directorului General al instituției se regăsesc și următoarele:
„1. Asigură conducerea A.S.S.M.B. și răspunde de buna funcționare a acesteia în îndeplinirea atribuțiilor.”
„9. Stabilește, prin fișa postului, atribuțiile angajaților instituției, pe care le poate modifica în funcție de necesități, pentru a asigura buna funcționare a instituției, conform legii.”

Așa că el, Plută, a decis ca Sivache „să coordoneze și să controleze” Direcția Medicină Școlară și Direcția Management și Structuri Unități Sanitare „în calitatea sa de șef ierarhic superior”.

Am insistat după primirea răspunsului prin e-mail, să mi se comunice dacă Sivache are totusi studii medicale, pentru că nu mi se părea posibil ca o persoană care a ajuns la o anumită vârstă să fie atât de inconștientă ca după ce a citit și transmis o sesizare penală cu un subiect identic la DNA, să comită aceeași faptă ca în denunțul transmis. Plută nu mi-a mai răspuns la mesaje.

Acum ne putema aștepta ca în inconștiența lor, Plută și Sivache să emită și o decizie ca Sivache să „coordoneze și să controleze” și vreo secție de chirurgie sau de ATI „în calitatea sa de șef ierarhic superior”. Că doar ce votează aleșii poporului nu trebuie respectat de niște genii ca Plută și Sivache care știu ei mai bine.

După răspunsul stupid al lui Plută l-am întrebat, în speranța că această decizie s-a luat fără cunoștința sa, pe viceprimarul Horia Tomescu dacă va sesiza DNA și în cazul lui Plută și Sivache, așa cum a făcut în cazul Irinei Pamfile, denunțat la DNA via mânuțele pricepute ale lui madam Sivache, neexistând vreo diferență între cele două fapte.
Tomescu a refuzat să răspundă însă un zvon circulă în ASSMB: un angajat al instituției ar fi sesizat deja în acest caz Direcția Națională Anticorupție pentru abuz în serviciu, instigare la exercitarea fără drept a unei profesii sau activități și instigare la uzurpare de calități oficiale în cazul lui Cristian Plută și participație sub forma înlesnirii la infracțiunea de abuz în serviciu, exercitarea fără drept a unei profesii sau activități și uzurpare de calități oficiale cu circumstanțe agravante în cazul Oanei Sivache.

Așa că Tomescu nu are decât să răspundă și el pentru infracțiunea de omisiune a sesizării procurorilor. Că nu se poate apăra că nu a știut despre ce e vorba.

1 COMENTARIU

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.