În această dimineaţă, poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vâlcea, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea, efectuează 23 de percheziţii domiciliare, în judeţul Vâlcea (22) şi în municipiul Bucureşti (1).
În fapt, în perioada aprilie-noiembrie 2022, administratorul unei persoane juridice, având ca obiect de activitate prestarea de servicii hoteliere, ar fi solicitat şi primit de la o instituţie publică o sumă de bani, cu titlul de decontare a serviciilor de cazare şi masă, oferite unor cetăţeni ucraineni, fiind depuse documente pentru cazarea acestora în două unităţi hoteliere.
Din cercetări a reieşit că, în perioada respectivă, în unităţile hoteliere au fost cazaţi mai puţini cetăţeni ucraineni faţă de totalul celor atestaţi scriptic ca fiind cazaţi.
La acţiune participă şi luptători din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale Vâlcea, dar şi poliţişti ai Serviciului Criminalistic şi Poliţiei oraşului Băile Olăneşti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vâlcea şi ai Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti.
Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie