Un atac cibernetic de tip DDOS (distributed denial of service), care blochează accesul la site-uri, a avut loc duminică dimineață, în prima zi de Paște, asupra site-ului Ministerului Dezvoltării, sub titlul „Operațiunea România” de fanii fraților Tate.
„Din păcate, corupţia este încă o problemă majoră în ţara noastră şi afectează negativ dezvoltarea socială şi economică. Cu toate acestea, sunt convins că putem schimba această situaţie prin angajamentul nostru ferm împotriva corupţiei şi prin faptul că ne unim forţele pentru a lupta împotriva acesteia.
În acest sens, trebuie să fim foarte atenţi şi să nu acceptăm niciodată acţiunile corupte ale celor care se află la Putere. În curând, toţi parlamentarii României vor fi demascaţi pentru acţiunile lor corupţie şi vor fi traşi la răspundere pentru faptele lor.”, au transmis hackerii.
Mesajul final a fost „Încetați înscenările contra lui Trastan și Andrew Tate, sunt nevinovați!”