Home Actualitate 3 miliarde de euro în pericol: Guvernul a ratat îndeplinirea a 24...

3 miliarde de euro în pericol: Guvernul a ratat îndeplinirea a 24 de jaloane din PNRR

DISTRIBUIŢI
Fundația pentru Apărarea Cetățenilor Împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS), în contextul discuțiilor recente privind deficitul bugetar al României, atrage atenția că energia autorităților ar putea fi canalizată nu către discuții sterile, ci către o soluție cât se poate de simplă care ar aduce miliarde în țară: eficientizarea implementării PNRR. În aceste condiții, FACIAS trage un semnal de alarmă cu privire la modul în care statul român gestionează Planul Național de Redresare și Reziliență  (PNRR), în condițiile în care niciuna dintre obligațiile asumate cu termen de finalizare 31 martie 2023 nu au fost îndeplinite, iar de aceste obligații depind finanțări de miliarde de euro.
FACIAS a solicitat informații Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene privind stadiul    îndeplinirii obligațiilor asumate de statul român prin PNRR, dar răspunsul primit este îngrijorător. Astfel, ministerul a transmis FACIAS că zeci de jaloane (obligații  asumate) nu au fost îndeplinite, iar de acest lucru depinde deblocarea unor sume uriașe. Discutăm despre cererea 3 de plată în valoare de 3,1 miliarde de euro care nu poate fi avizată favorabil de Comisia Europeană din două motive: primul ar fi acela că 24 de jaloane care condiționau plata nu au fost îndeplinite, iar al doilea se referă la faptul că această cerere depinde de aprobarea cererii de plată numărul 2, care nu a fost încă aprobată de Comisia Europeană.

FACIAS trage un semnal de alarmă cu privire la începutul dezastrului în cazul acestui mult lăudat și promovat program și consideră că autoritățile au obligația de a veni urgent cu un plan de soluții, dar și să se mobilizeze urgent pentru a salva măcar o parte din banii alocați prin PNRR, cele 30 de miliarde de euro trâmbițate la momentul semnării PNRR.

1 COMENTARIU

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.