Home În Lume Infringement în domeniul justiției: România nu a transpus corect dreptul de a...

Infringement în domeniul justiției: România nu a transpus corect dreptul de a fi asistat de un avocat și de a comunica după arestare

DISTRIBUIŢI

Comisia Europeană a decis să inițieze proceduri de constatare a neîndeplinirii obligațiilor prin trimiterea unei scrisori de punere în întârziere Țărilor de Jos [INFR (2023) 2007] și României [INFR (2023) 2004] pentru netranspunerea corectă a Directivei privind dreptul de a fi asistat de un avocat și de a comunica după arestare (Directiva 2013/48/UE). Scopul directivei este să se asigure că suspecții și persoanele acuzate în cadrul procedurilor penale, precum și persoanele căutate în cadrul procedurilor aferente mandatului european de arestare (MEA) sunt asistate de un avocat încă din primele etape ale procedurilor; și că persoanele private de libertate pot informa și comunica cu persoane terțe, cum ar fi angajatorul sau membrii de familie, precum și cu autoritățile consulare. Legislația neerlandeză prevede excepții de la dreptul de a fi asistat de un avocat în cadrul procedurilor MEA, care nu sunt permise în temeiul directivei. România nu a transpus în mod corect excepțiile de la dreptul ca o persoană terță să fie informată cu privire la privarea de libertate și condițiile legale în care o persoană suspectată sau acuzată poate alege să nu își exercite dreptul de a fi asistată de un avocat. Țările de Jos și România au acum la dispoziție două luni pentru a lua măsurile necesare de soluționare a deficiențelor identificate de Comisie. Dacă nu primește un răspuns satisfăcător, Comisia poate decide să trimită acestor state membre un aviz motivat.

Combaterea rasismului și a xenofobiei: Comisia trimite o scrisoare suplimentară de punere în întârziere prin care solicită ROMÂNIEI să transpună în mod corect dreptul Uniunii privind discursurile de incitare la ură și infracțiunile motivate de ură
Astăzi, Comisia Europeană a decis să trimită României o scrisoare suplimentară de punere în întârziere [INFR (2016) 2075] pentru transpunerea incorectă a normelor UE privind rasismul și xenofobia (Decizia-cadru 2008/913/JAI a Consiliului). Obiectivul Deciziei-cadru privind combaterea anumitor forme și expresii ale rasismului și xenofobiei prin intermediul dreptului penal este asigurarea faptului că formele grave de manifestare a rasismului și xenofobiei, cum ar fi instigarea publică la violență sau la ură, sunt pedepsibile cu sancțiuni penale efective, proporționate și cu efect de descurajare în întreaga Uniune Europeană. Comisia a trimis României o scrisoare de punere în întârziere în octombrie 2020. România a răspuns la scrisoarea de punere în întârziere, iar în iunie 2022 a adoptat o nouă legislație menită să soluționeze problemele de transpunere incorectă semnalate de Comisie. Comisia a evaluat cu atenție noua legislație și a concluzionat că modificările rezolvă problemele semnalate în scrisoarea de punere în întârziere. Cu toate acestea, noua legislație adaugă un element care restrânge domeniul de aplicare al incriminării discursurilor de incitare la ură, într-un mod care este incompatibil cu decizia-cadru. Din acest motiv, Comisia a decis să trimită o scrisoare suplimentară de punere în întârziere României, care are acum la dispoziție două luni pentru a lua măsurile necesare de remediere a deficiențelor identificate. Dacă nu primește un răspuns satisfăcător, Comisia poate decide să trimită României un aviz motivat.

Prin pachetul său lunar de decizii în constatarea neîndeplinirii obligațiilor, Comisia Europeană („Comisia”) urmărește acționarea în justiție a statelor membre care nu și-au îndeplinit obligațiile ce le revin în temeiul legislației UE. Aceste decizii, care vizează diverse sectoare și domenii de politică ale UE, au scopul de a asigura aplicarea corespunzătoare a legislației UE, în beneficiul cetățenilor și al întreprinderilor.

Etapele procedurilor de constatare a neîndeplinirii obligațiilor.

Pentru mai multe detalii referitoare la toate deciziile luate, vă rugăm să consultați registrul deciziilor în constatarea neîndeplinirii obligațiilor.

2 ARII

  1. Ministrul justitiei la al V mandat in Romania, cu bani atat de la statul roman in calitate de expert pe reformele justitiei cam un milion de euro, ditamai avocatul statului austriac in litigiile OMV cu Romania, cel care a scos din codul Penal infractiunile la adresa economiei nationale a Romanei, si pe langa aceasta inca la butoanele puterii inca din perioada de glorie si dezmat al gruparii ce a lichidat capitalul uman din politica si privat romanesc, mai rar asa protectie..

  2. Sisitemul judiciar romanesc se poate eficientiza, prin infaptuirea justitiei cu obiectivitate si celeritate precum si cu cheltuieli minime, copind modelul Sistemului de Justitie CANADIAN, a Tribunalului Electronic, bazat pe stiinta ciberneticii judiciare. Completul de judecata este format dintr-un IT-ist sau cibernetician, un jurist si un calculator cu softul adecvat,fara avocat.
    UNDE SUNTETI VOI ADEVAR si DREPTATE PODOABE SFINTE ALE EXISTENTEI UMANITATII PENTRU CA OCHII ROMANILOR PLANSI si TRISTI DE VEACURI VOR SA VA VADA…???…

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.