Home Actualitate Sesizare la CCR pe legea prin care PSD şi PNL acordă noi...

Sesizare la CCR pe legea prin care PSD şi PNL acordă noi privilegii nomenclaturii din sistemul sanitar

DISTRIBUIŢI

USR şi Forţa Dreptei au sesizat Curtea Constituţională pe legea prin care PSD şi PNL acordă noi privilegii nomenclaturii din sistemul sanitar. De la măsuri benefice copiilor şi adulţilor cu autism, PSD şi PNL au ajuns, deturnând sensul legii, la menţinerea în funcţii de conducere a membrilor UMFistan-ului.

Legea a trecut cu votul PSD și PNL, USR a votat împotrivă iar AUR și Minoritățile s-au abținut.

Deputatul PSD Florin Buicu(foto) a introdus un amendament care permite cadrelor universitare să ocupe funcții de conducere până la 70 de ani: „(14) În unităţile sanitare publice, profesorii universitari, medicii membri titulari şi membri corespondenţi ai Academiei de Ştiinţe Medicale şi ai Academiei Române, medicii primari doctori în ştiinţe medicale pot ocupa funcţii de conducere care fac parte din comitetul director al spitalului public sau funcții de şef de secţie până la vârsta de 70 de ani, cu avizul consiliului de administraţie al spitalului și cu aprobarea managerului, după caz.”»

„Multe ticăloşii am văzut în ultimii şase ani, de când sunt parlamentar, dar cea mai rea mi se pare a fi modul în care PSD şi PNL se folosesc de bolnavi pentru a introduce amendamente toxice, mişeleşti, în favoarea clientelei de partid. Acum, PSD şi PNL au amestescat lucruri bune pentru pacienţii cu autism cu amendamente prin care permit unor oameni care fac parte din nomenclatura sistemului medical să fie în funcţii până la 70 de ani. Este rezonabil să laşi în câmpul muncii medici care au peste 65 de ani şi îşi fac treaba foarte bine. Dar de ce în funcţii cheie? De ce să avem oameni de 70 de ani care să conducă servicii judeţene de ambulanţă, să conducă secţii sau să fie directori medicali?”, declară deputatul USR Emanuel Ungureanu.

Parlamentarii USR şi Forţa Dreptei invocă în sesizarea depusă la CCR încălcarea mai multor prevederi constituţionale, începând cu încălcarea principiului bicameralismului, în condiţiile în care forma adoptată de Camera Deputaţilor se îndepărtează în mod substanţial de forma adoptată de Senat.

Concret, în timp ce la Senat dezbaterea s-a axat pe cadrul legal prin care să fie asigurat accesul nediscriminatoriu al pacienţilor cu autism la serviciile conexe actului medical, la Camera Deputaţilor dezbaterea s-a axat pe ocuparea funcţiilor de conducere în unităţile sanitare. După cum se poate observa, amendamentele aduse de PSD şi PNL la Camera Deputaţilor nici măcar nu au legătură cu obiectul de reglementare al propunerii legislative.

Legea votată de majoritatea PSD-PNL încalcă şi principiul legalităţii, în condiţiile în care modificările privind ocuparea funcţiilor de conducere nu a fost deloc justificate sau fundamentate.

Reamintim că, prin amendamentele aduse de PSD şi PNL ordonanţei privind accesul nediscriminatoriu la serviciile conexe actului medical pentru copiii şi adulţii cu autism (OUG 150/2022), profesorii universitari, medicii membri titulari şi membri corespondenţi ai Academiei de Ştiinţe Medicale şi ai Academiei Române, medicii primari doctori în ştiinţe medicale vor putea ocupa până la vârsta de 70 de ani funcţii de conducere în spitalele publice şi în serviciile publice de ambulanţă.

1 COMENTARIU

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.