Reprezentanţii Comisiei Naţionale de Diabet a Ministerului Sănătăţii consideră un pas extrem de important atât pentru persoanele cu diabet, populaţia aflată la risc, dar şi pentru comunitatea medicilor diabetologi adoptarea ordonanţei de guvern 39/2023 pentru modificarea şi completarea Legii privind prevenţia şi depistarea precoce a diabetului zaharat.
Înfiinţarea şi realizarea Registrului Naţional de Diabet Zaharat şi Prediabet este unul din cele mai importante aspecte cuprinse în prezenta lege, acesta urmând să funcţioneze ca o platformă electronică în proprietatea Ministerului Sănătăţii şi administrarea Institutului Naţional de Sănătate Publică. Va fi dezvoltat în scopul de a realiza înregistrarea datelor medicale ale pacienţilor cu prediabet şi diabet zaharat într-o bază de date unică la nivel naţional, ce poate fi în interconexiune cu dosarul electronic de sănătate al pacientului din cadrul Platformei informatice din asigurările de sănătate, în condiţiile reglementate.