În cazul expertului Radu Judele, arestat pentru luare de mită și trafic de influență, deşi acesta solicitase prelungirea arestului la domiciliu, instanţa a decis înlocuirea măsurii privative de libertate cu cea a controlului judiciar, pe o perioadă de 60 de zile, inculpatului fiindu-i interzis să ia legătura cu o serie de martori din dosar printre care mai mulţi angajaţi ai Consiliului Judeţean Vaslui.
„Admite în parte propunerea Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Serviciul Teritorial Iaşi. (…) Prelungeşte durata măsurii arestării preventive a inculpatului Buzatu Dumitru, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită prev. de art. 6 şi art. 7 lit. a din legea 78/2000 raportat la art. 289 alin.1 Code de Procedură Penală, pe o perioadă de 30 de zile, de la data de 23.11.2023 şi până la data de 22.12.2023, inclusiv. În baza art. 237 alin. 1 Cod de Procedură Penală, respinge cererea privind prelungirea măsurii arestului la domiciliu a inculpatului Judele Radu, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă prev. de art. 291 alin.1 Cod Penal. În baza art. 237 alin. 2 din Codul de Procedură Penală, înlocuieşte măsura arestului la domiciliu a inculpatului Judele Radu, cu măsura controlului judiciar,pe o durată de 60 zile începând cu data rămânerii definitive a prezentei încheieri”, se arată în decizia instanţei.