Bărbatul din judeţul Timiş care a fost reţinut sub suspiciunea de favorizarea infractorului a fost arestat preventiv pentru 30 de zile. Anchetatorii îl acuză că i-a transportat şi găzduit pe cei trei bărbaţi care au pătruns în casa omului de afaceri sibian Adrian Kreinei şi l-au torturat, ceea ce a dus la decesul victimei.
”S-a dispus arestarea preventivă pentru 30 zile a inculpatului din Timiş”, au transmis, vineri, reprezentanţii Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu.
Joi seară, într-o conferinţă de presă, anchetatorii precizat că bărbatul, din Dumbrăviţa, judeţul Timiş, este acuzat de favorizarea infractorului, constând în aceea că i-a transportat şi găzduit pe cei trei bărbaţi implicaţi efectiv în comiterea jafului şi uciderea omului de afaceri sibian Adrian Kreiner.